Locale Altele
Duminica, 29 Noiembrie 2020
Dum, 29 Nov 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Avocatul Ciprian Ardelean a fost numit coordonator al Organizației Municipale PRO România Satu Mare
Pro România  - Joi, 18 Iunie 2020

Avocatul Ciprian Ardelean a fost numit coordonator al Organizației Municipale Pro România Satu Mare, în urma unei ședințe care a avut loc joi seara la sediul Organizației Județene.

Deputatul Octavian Petric, coordonator județean și zonal al PRO România, a declarat că numirea lui Ciprian Ardelean în această funcție este firească având în vedere că este unul dintre cei alături de care a fondat organizația.

”Ciprian Ardelean – purtător de cuvânt al Organizației Județene Pro România -este unul dintre oamenii alături de care am pus bazele organizației județene Pro România Satu Mare, este unul dintre cei mai implicați lideri ai organizației noastre, un tânăr care a demonstrat implicare și profesionalism cât timp a fost consilier județean sau consilier al lui Victor Ponta în perioada în care acesta a fost premier.

Astfel, este firesc să preia conducerea celei mai importante organizații locale a partidului din județul Satu Mare. Din echipa care va coordona organizația municipală mai fac parte avocații Răzvan But și Cristina Haiduc, precum și Cristian Câmpan – lider sindical”
, a declarat deputatul Octavian Petric.

În noua sa calitate, Ciprian Ardelean are misiunea de a pregăti organizația municipală petru alegerile din acest an, dar și să identifice măsuri concrete prin care candidaţii PRO România la alegerile locale pot să rezolve problemele cetăţenilor din municipiul Satu Mare.

”În primul rând, i-am rugat pe colegii de la municipiu să identifice soluţii și proiecte care pot duce la îmbunătățirea vieții sătmărenilor.  PRO România şi-a asumat încă de la început rolul unui partid altfel, care pregăteşte oameni ce vor să facă o altfel de politică. La alegerile viitoare vom avea mulţi candidaţi tineri, profesionişti care şi-au dovedit competenţele în domeniul lor de activitate şi care sunt gata să pună umărul la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc. Satu Mare are nevoie de profesionalism în administraţia publică, avem nevoie de soluţii concrete pentru problemele cu care se confruntă sătmărenii zi de zi", a declarat deputatul Octavian Petric, coordonator județean și zonal al PRO România.

929 vizite
Distribuie pe