Locale Altele
Sambata, 31 Octombrie 2020
Sam, 31 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Lege inițiată de deputatul sătmărean Romeo Nicoară: fără pensii speciale pentru corupți!
Cabinet Parlamentar Romeo Nicoară  - Marti, 30 Iunie 2020

Deputatul liberal de Satu Mare, Romeo Nicoară, a repurtat azi o victorie răsunătoare în Parlament, acolo unde legea inițiată de el și liderul de grup al formațiunii sale politice din Camera Deputaților a fost adoptată și mai așteaptă doar promulgarea din partea președintelui României. Despre ce este vorba?

Persoanele condamnate definitiv pentru corupție nu vor mai putea beneficia de pensie de serviciu („speciale”, cum li se spune în mod obișnuit)!

Proiectul meu de lege inițiat împreună cu Florin Roman, liderul deputaților PNL, a trecut și de Camera Deputaților și merge la promulgare.

Este o luptă uriașă pe care au dus-o și o duc toți colegii mei față de aceste pensii „speciale” și iată că am reușit să obținem o majoritate la vot.

Se mai face un pic dreptate. Este un nou pas pentru a restabili echilibrul și respectul față de pensionarii care contribuie o viață întreagă și au o pensie normală.

Bine de știut: această prevedere adoptată azi pentru toate pensiile de serviciu exista doar în cazul magistraților și parlamentarilor, iar acum este literă de lege pentru toate categoriile de pensionari speciali.

1587 vizite
Distribuie pe