Deputatul liberal de Satu Mare, Romeo Nicoară, s-a alăturat colegilor care au votat ieri în Parlament modificarea Constituției, astfel încât să fie interzis accesul în funcții publice pentru persoanele condamnate penal.
El a prezentat și următoarele etape de parcurs pentru ca legea să intre efectiv în vigoare.
”După ce va fi îndeplinită toată procedura, dacă are numărul de voturi necesar, propunerea va merge la votul vostru, la Referendum. Că va avea loc imediat sau că va fi o amânare din cauza pandemiei, important este să ajungă pe buletinul de vot și să facă un cvorum de 30%” – a explicat Romeo Nicoară.