Locale Altele
Joi, 20 Martie 2025
Joi, 20 Mar 2025
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Adrian Cozma demontează fakenews-ul grofilor despre fondurile europene atrase în județul Satu Mare
Florin Răchitan  - Marti, 15 Septembrie 2020

Așa cum li-i socașul, grofii au băgat în urmă cu două zile un fakenews grosolan ca să-și prostească electoratul captiv, pe baza unui articol dubios publicat de cotidianul Libertatea și asupra căruia chiar directorul Cătălin Tolontan a fost nevoit să revină cu precizări în ziua urmatoare, după ce mai mulți ziariști au dezvăluit că datele din articol sunt cel puțin ”ciudate”. De-altfel, nu e de mirare că și colegilor din presa locală care au contracte cu UDMR în această campanie electorală le-a fost jenă să publice o asemenea minciună gogonată!

În articolul original, scris de un profesor român de la Universitatea din Copenhaga, erau ridicate în slăvi câteva județe din România, mai cu seamă Bistrița-Năsăud (județul de baștină al profesorului, care a ”uitat” să precizeze că a scris studiul respectiv la comanda conducerii Consiliului Județean de acolo, primind în schimb mulți bani… europeni), dar și alte județe din Ardeal și Dobrogea, care ocupau locuri cel puțin ”surprinzătoare” în clasamentul național al atragerii fondurilor europene pe ultimii patru ani.

Între aceste județe se numără și Satu Mare, care în acest clasament foarte ”original” apare ca fiind un fel de campion pe Regiunea de Nord-Vest în ceea ce privește fondurile atrase pe cap de locuitor, datele statistice arătând că sătmărenii ar fi beneficiat în ultimii patru ani de o sumă dublă față de Maramureș și cu o treime mai mult față de Bihor, fiind foarte aproape de suma atrasă de Cluj și nu cu mult în urma campionului absolut Bistrița-Năsăud.

Orice om cu scaun la cap ar fi întrebat WTF? la auzul acestor cifre, mai ales dacă s-a plimbat în ultimii ani prin Oradea și știe că administrația de acolo a spart toate clasamentele naționale din acest punct de vedere, absorbind mult mai multe fonduri europene decât însăși capitala București, în timp ce Satu Mare a fost în mod constant la coada clasamentului regional în 3 din ultimii 4 ani. Iar asta se vede destul de clar în felul cum arată municipiul și județul, în comparație cu județele vecine!

Totuși, de unde a scos profesorul din Copenhaga cifrele alea, preluate imediat de grofi și promovate intens pe Facebook sub forma deja obișnuitelor carduri de propagandă?

Candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Cozma, a oferit explicația plauzibilă în cadrul unei conferințe de presă: se pare că băetzii au băgat pe gâtul profesorului sumele corespunzătoare Master Planului de dezvoltare a rețelei de apă și canalizare din județul Satu Mare, un proiect în valoare de 230 milioane de euro derulat de societatea Apaserv, care este implementat cu o întârziere uriașă.

Proiectul în sine, prevăzut a se implementa în perioada 2014 – 2020, a fost votat în Consiliul Județean Satu Mare abia în… 2018 și oricine care locuiește în județul Satu Mare poate constata că în cele mai multe localități nu este încă nici urmă de robinete în case sau țevi de canalizare în stradă, dar suma aferentă proiectului a fost trecută, pur și simplu, ca fiind ”atrasă” în ultimii 4 ani.

”Să fie clar, județul Satu Mare este pe ultimele locuri în toate clasamentele posibile, oricât încearcă actuala conducere UDMR să ne aburească cu cifre false. Ei știu doar să-și facă poze din când în când la Luna Șes, un alt proiect care se derulează deja de vreo 20 de ani, a mistuit milioane sau zeci de milioane de euro și în fiecare toamnă ne aburesc că la iarnă vom schia acolo” – a declarat Adrian Cozma.

Tags: fonduri  europene  fakenews  adrian cozma  
1755 vizite
Distribuie pe