Locale Altele
Luni, 18 Ianuarie 2021
Luni, 18 Ian 2021
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Pro România și-a lansat candidații sătmăreni pentru Parlament în noua formulă
Florin Răchitan  - Vineri, 6 Noiembrie 2020

Chiar dacă fuziunea oficială a vechilor partide ALDE și Pro România va fi consfințită abia duminică, la Congresul Național de la București, candidații sătmăreni pentru Parlament ai noii formațiuni politice au fost prezentați vineri, în prima zi a campaniei electorale, în vechiul sediu ALDE, sub sigla Pro România.

Din cauza reglementărilor Covid, evenimentul de lansare a candidaților a avut loc în cadru restrâns, cu participarea primilor doi candidați pe fiecare listă: Adrian  Ștef și Cristina Haiduc la Senat, respectiv Octavian Petric și Claudiu Sulea pentru Camera Deputaților.

În discursul său, Octavian Petric a prezentat câteva din proiectele pentru susținerea cărora și-a adus contribuția în mandatele anterioare de deputat, enumerând printre acestea șoseaua de centură a municipiului Satu Mare (în cazul acesteia a atribuit meritele principale fostului ministru sătmărean al Transporturilor, Ovidiu Silaghi), podul al III-lea peste Someș la Satu Mare, dar și podul de la Seini, care va face legătura între județele Satu Mare și Maramureș.

Și-a exprimat, totodată, regretul că nu a putut să susțină mai multe proiecte de dezvoltare pentru orașul Tășnad, din cauza lipsei de comunicare cu fostul primar Grieb Csaba, dar a dat asigurări că îl va sprijini pe noul primar Adrian Farcău, cu care suunt colegi de partid, în proiectele ambițioase pe care și le-a propus pentru viitor.

A menționat că, la nivel local, Pro România este alternativă nu doar la PNL și PSD, dar și la hegemonia UDMR și vor lupta pentru ca fiecare român să se simtă acasă la Satu Mare.

De asemenea, deputatul a făcut referire și la planul de măsuri de criză anunțat de liderul național al partidului, Victor Ponta, care propune un venit minim garantat de 2.000 de lei pentru fiecare persoană singură, respectiv câte 1.500 de lei pentru fiecare membru de familie (în limita sumei maxime de 4.500 lei/lună), dar și sprijin și compensări financiare pentru antreprenorii din domeniile HORECA și Organizare de Evenimente.

La rândul lui, în loc de discurs de prezentare, fostul președinte al Consiliului Județean, Adrian Ștef, a criticat greșelile Guvernului în contextul pandemiei actuale, subliniind că închiderea piețelor, chiar și a celor care se desfășoară în spații închise, este nu doar o măsură incorectă, în condițiile în care supermarketurile rămân în continuare deschise, dar prin aceasta sunt privați micii producători de ultimele lor surse de venit cu care ar putea supraviețui crizei, în lipsa oricărui ajutor de la autorități.

Mai mult, el a cerut să se deschidă și târgurile de animale, în care accesul să fie restricționat doar pentru speciile purtătoare de boli specifice, pentru a se pune capăt astfel batjocurii la care sunt supuși fermierii de luni de zile, de când aceștia oricum își vând animalele, dar în condiții ilegale și periculoase din punct de vedere sanitar-veterinar, pe marginea drumurilor de lângă târguri.

Adrian Ștef a cerut și redeschiderea școlilor, în condiții de siguranță, deoarece, în opinia sa, școala online este un experiment sortit eșecului, prin care se cultivă un fel de autism funcțional în rândul elevilor privați de socializare.

În final, a solicitat completarea de urgență a ordinului de ministru ce reglementează sistemul de donare a plasmei pentru pacienții bolnavi de Covid, după ce a aflat că potențialii donatori, foști infectați de Covid care s-au vindecat între timp, trebuie să plătească din buzunarul lor testele de Covid foarte costisitoare, dar care sunt obligatorii la donarea de sânge. Adrian Ștef cere Ministerului Sănătății să modifice sistemul asttfel încât testele Covid să fie subvenționate de stat pentru donatorii de plasmă.

Tags: lansare  candidati  pro romania  
834 vizite
Distribuie pe