Locale Altele
Joi, 26 Mai 2022
Joi, 26 Mai 2022
Europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din PE: "Sprijin de 100.000 EURO/fermă pentru tinerii fermieri din 2023"
Cabinet Europarlamentar Daniel Buda  - Vineri, 17 Decembrie 2021
Sprijinul financiar din fonduri europene prin submăsura 6.1 – ”instalarea tinerilor fermieri”, ar putea crește la 100.000 euro/fermă odată cu intrarea în vigoare a noii Politici Agricole Comune (PAC), începând cu 2023.

Potrivit europarlamentarului Daniel Buda, vice-președintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, alocarea financiară pentru tinerii fermieri în noua PAC a crescut cu un procent, astfel încât să permită finanțări mai consistente pentru tinerii care vor să se instaleze în agricultură.

”Noi am venit cu o creștere de la 2% la 3% de resurse financiare care să fie alocate pentru tinerii fermieri. Din nefericire, și la nivel de România, dar și în alte state membre ale Uniunii Europene, avem de-a face cu un fenomen de îmbătrânire accentuată a spațiului rural, ca urmare a faptului că mediul rural este prea puțin atractiv pentru tineri și ei preferă orice altă activitate decât agricultura. Atunci venim cu aceste resurse financiare pe care le punem la dispoziția tinerilor care vor să înființeze ferme. De asemenea, avem de-a face și cu o creștere a alocărilor financiare de la 70.000 euro până la 100.000 euro”, a precizat Daniel Buda. 

Potrivit europarlamentarului PNL, nu doar tinerii vor beneficia de finanțare începând din 2023, ci și cei trecuți de 40 de ani care vor să înceapă o afacere în agricultură. Pentru această categorie de beneficiari, Daniel Buda a propus introducerea unei noi măsuri, "noul fermier”, care va veni cu o finanțare de maxim 100.000 euro/beneficiar.

1268 vizite
Distribuie pe