Locale Altele
Joi, 11 August 2022
Joi, 11 Aug 2022
Radu Cristescu: Viktor Orban se ușurează pe România!
Cabinet Parlamentar Radu Cristescu  - Duminica, 24 Iulie 2022

Cu toții am auzit, probabil, deja celebrul discurs al premierului Ungariei, Orban Viktor, rostit sâmbătă la Tabăra de Vară Tusvanyos de la Tușnad, pentru care unii spun, mai în glumă mai în serios, că imediat după aia l-a sunat Putin să-l felicite și să-i ofere gaz gratis pe viață, dar în mediile politice românești s-a așternut parcă o tăcere asurzitoare, inclusiv în partea aia foarte patrioată, dar numai când se dă voie de la Moscova, sau în aia care tot salvează țara din când în când.

Această muțenie suspectă a fost spartă de deputatul PSD de Satu Mare, Radu Cristescu, cel care, într-o postare pe rețelele de socializare lipsită de vehemența la care s-ar fi așteptat multă lume, îl felicită ironic pe premierul maghiar și lansează critici acide mai mult față de lipsa de atitudine soră cu trădarea a conducătorilor României.

Publicăm integral opinia deputatului sătmărean:

Viktor Orban se ușurează pe România!

Am tăcut când “naționala României” de hochei, în frunte cu Tanczos Barna, a cântat cu sete imnul secuiesc la Budapesta! Am tăcut când președinta Ungariei, Katalin Novak, exact ca o cățea din rasa “puli” maghiar, în călduri, și-a marcat teritoriul la Alba Iulia. Am tăcut când un ONG unguresc a decorat teroriștii maghiari care voiau să pună o bombă în România. Am tăcut, ca să nu răspund la provocări cu reacții care ar putea escalada conflictul … dar cam AJUNGE!

Felicitări !!!

Acum nu pot sa tac și trebuie să vă felicit, lideri maghiari, și să te felicit mai ales pe tine, Viktor Orban! Te-ai pișat pe noi în propria noastră tara! La Tușnad! Și ai făcut-o cu jetul unui grof arogant și plin de sine! Pentru asta nu-i nevoie de curaj, trebuie doar un stat român eșuat, cu un președinte mut, fără reacție. Plus restul de slugi slinoase din subordinea tălâmbului sas.

Si ne-ai făcut și drogați, Orbane! Când un grup de ROMÂNI au afișat un banner pe care scria "Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc", ai spus să fie scoși precum a scos poliția din Budapesta drogații de pe pod, la ultimele manifestații împotriva ta și a guvernului tău!

Nu întru acuma în amănunte despre politicile tale revizioniste și visul tău de a vedea Ungaria Mare! În mintea ta, din harta Ungariei Mari lipsește Transilvania, Partium, nu-i așa ?

Bravo!!!

Ți-ai dat și tu seama că România e sat fără câini! Sau, mai bine spus, țară fără conducători! Asa este, aici îți dau dreptate! Președinte iubitor de România nu avem, iar primul-ministru, săracul, cam trage cu ochiul să vadă ce zice președintele, care, culmea, cică e al României! Probabil premierul de la Palatul Victoria n-a primit foaia cu ce trebuie să spună… dar și dacă o primea, nu cred că se descurca să o citeasca. De servicii ce să zic… Sunt după chipul și asemănarea lui Iohannis! Adică un decor cel mai adesea inutil...

Deșteaptă-te, române, că nu ești neam de câne!

1115 vizite
Distribuie pe