Alianța politică propusă de Partidul Național Liberal la nivelul județului Satu Mare pentru alegerile de anul viitor începe să prindă contur.
După ce veteranii țărăniști din aripa Maniu-Mihalache au fost primii care au răspuns pozitiv invitației președintelui PNL Satu Mare, Adrian Cozma, azi a fost rândul reprezentanților Partidului Mișcarea Populară să anunțe că se alătură alianței.
Președintele Organizației Județene PMP, Viorica Iocsak, și vicepreședintele Narcis Miclea, care este și consilier județean, au susținut o conferință de presă împreună cu deputatul Adrian Cozma și au explicat motivele pentru care au decis să susțină acest proiect, declarând că este ”o onoare” să reia colaborarea pe care au mai avut-o la nivel național în 2019.
Ei au precizat că încă mai au probleme interne (se judecă cu un alt consilier județean de-al lor, care se consideră lider al PMP Satu Mare și a semnat un protocol de colaborare cu UDMR), dar tocmai de aceea au ales această alternativă, fiindcă și-au dat seama din mandatul actual în Consiliul Județean că ”interesele UDMR nu coincid întotdeauna cu cele ale sătmărenilor”.
Totodată, Adrian Cozma a anunțat că în perioada următoare va mai susține asemenea conferințe de presă și cu alți lideri de partide care și-au anunțat intenția de a face parte din alianța ce tocmai se construiește acum, iar lista rămâne deschisă.
mizeriile din imagine nu au absolut nici o treaba cu PMP