Odată cu apropierea anului electoral se înmulțesc scandalurile cu iz politic în Satu Mare, iar în cel mai proaspăt scandal este implicat chiar compania de servicii apă-canal, Apaserv, aflată în subordinea Primăriei.
Mai mulți sătmăreni au reclamat ieri faptul că pe plicurile ce conțineau facturile Apaserv pe ultima lună au fost capsate pliante electorale ale Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), deși încă e devreme pentru campanii electorale.
Pe pliante apare o o mențiune cu privire la alegerile europarlamentare de anul viitor, iar sătmărenii sunt invitați să acceseze un link ce duce spre site-ul AUR.
Compania Apaserv a mai fost implicată în scandaluri asemănătoare, dar până acum s-a limitat doar la transmiterea unor ”scrisori” cu realizările Primăriei Satu Mare, în mod convenabil în perioada unor campanii electorale. Acum se pare că au făcut ”un pas înainte” ;))
În Satu Mare circulă demult zvonuri despre ”iepurașii” din diferite partide românești pregătiți pentru a candida la alegerile locale de anul viitor cu scopul de a ”împrăștia” voturile românești, astfel încât să câștige tot UDMR. E o rețetă clasică, folosită cam la toate alegerile, atunci când nu era posibilă vreo alianță a principalelor partide ”românești”.
În actualul scandal trebuie ținut cont de ”privilegiile” de care se bucură AUR în Satu Mare, partid căruia i-au fost atribuite de către Primărie, la un moment dat, chiar două sedii, în timp ce alte partide așteaptă degeaba de ani de zile să li se atribuie așa ceva, chiar dacă, teoretic, ar avea dreptul, conform legii.
Colac peste pupăză, acum sătmărenii primesc pliante AUR capsate pe plicurile Apaserv, companie subordonată Primăriei Satu Mare și întreținută din bani publici, iar scandalul a ajuns deja la nivel național după ce a fost dezvăluit în presa centrală.
Conducerea companiei Apaserv dă vina pe firma cu care are contract pentru distribuirea facturilor în cutiile poștale ale sătmărenilor și anunță că a demarat cercetări în acest caz.
În același timp, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a explicat pe un post național de televiziune cum s-a putut întâmpla așa ceva la Satu Mare: