Schimbul de replici de la deschiderea festivă a Zilei Orașului Tășnad, între deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, și președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a făcut deliciul publicului prezent în fața scenei amplasate în centrul localității.
În discursul său, actualul șef UDMR-ist al județului i-a asigurat pe tășnădeni că este atent la nevoile comunității lor, deoarece are în echipă un localnic care ”îi transmite zilnic informații” din regiune (este vorba despre vicepreședintele PSD-ist al Consiliului Județean, Oliviu Buzgău, originar din Tășnad n.r.).
În replică, deputatul liberal, care și-a anunțat deja candidatura la președinția Consiliului Județean Satu Mare, a remarcat că nu neapărat cu cel care transmite e problema, ci cu ”receptorul”, amintind o sumedenie de probleme în care conducerea județului ar putea să ajute orășelul de la capătul județului, dar acesta nici măcar nu e promovat ca stațiune balneară la nivel național sau internațional, pentru a-I pune în valoare resursele naturale.
Cea mai tare frază a fost la încheierea discursului deputatului liberal, care l-a asigurat pe președintele Consiliului Județean, referitor la proiectele importante, dar ignorate de actuala conducere, că ”dacă nu s-au făcut până acum, le-om face”! ;))