Locale Altele
Vineri, 20 Septembrie 2019
Vin, 20 Sept 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Geoană l-a bătut pe Băsescu în fief-ul PDL-ist din Turţ
Biroul de Presă al PSD Satu Mare  - Vineri, 20 Noiembrie 2009

Târgul din comuna Turț, considerat unul dintre cele mai mari care se organizează lunar în  zona Oașului, a fost locul în care se poate spune că Mircea Geoană l-a bătut pe Băsescu.

 

La cel desfășurat pe 19 noiembrie au participat aproximativ 3.000 de persoane.

 

Bătălia a fost câștigată la capitolele forță și impactul echipelor de campanie a celor doi principali candidați în cursa prezidențială.

Succesul echipei PSD a fost cu atât mai mare cu cât Tur
țul este considerat un fief pedelist în județ.

 

Două caravane ale PSD pentru susținerea candidaturii lui Mircea Geoană, coordonate de directorul de campanie, senatorul Valer Marian, președintele organizației județene, deputatul Gheorghe Ciocan, primarii din Negrești-Oaș și Gherța Mică, Nicolae Bura și Ioan Ciuta, foștii subprefecți Aurelia Fedorca și Gabriel Leș, s-au reunit, venind din direcții opuse,  la intrarea în târg. Un sprijin a venit și din partea aliaților conservatori, în frunte cu liderul județean Viorel Pop.


 

Cei aproximativ 100 de actiști social-democrați au impresionat prin această acțiune de impact, primii demoralizați fiind cei șase reprezentanți ai liberalilor. În tentativa, fără succes, de a reduce din handicap, pedeliștii au mobilizat pe parcurs o duzină de persoane și câțiva lideri. Însă nici acest efort nu a schimbat scorul batăliei, net câștigate de susținătorii lui Mircea Geoană.
 

 

Cei doi parlamentari sătmăreni și liderii PSD au stat de vorbă cu cetățenii despre problemele specifice zonelor unde trăiesc. Îndemnul de a se prezenta la urne a fost completat cu argumentele de ce trebuie votat Mircea Geoană. Oamenii au primit cu simpatie pliantele și materialele electorale ale candidatului social-democrat.


 

Prin manifestările de susținere pentru Mircea Geoană a majorității celor întâlniți în târg se poate spune că Țara Oașului va vota pentru candidatul social-democrat pe 22 noiembrie.

 

După încheierea acțiunii în târgul de la Turț, caravana PSD coordonată de senatorul Valer Marian și fostul subprefect Gabriel Leș s-a deplasat pe traseul Tarna Mare – Batarci – Halmeu – Turulung – Botiz - Satu Mare.
 

 

Caravana social-democraților în frunte cu deputatul Gheorghe Ciocan, primarul Nicolae Bura și fostul subprefect Aurelia Fedorca a urmat traseul Gherța Mică - Târșolț -  Călinești-Oaș -  Orașu Nou -  Negrești-Oaș. Pe tot parcursul  deplasării celor două caravane au fost difuzate colinzi și mesajele prin care Mircea Geoană îi cheamă pe oameni la vot și motivele pentru care merită să fie ales președinte al tuturor românilor.

Tags: campanie  psd  turt  
2273 vizite
Distribuie pe