Locale Altele
Miercuri, 14 Mai 2025
Mie, 14 Mai 2025
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Liderii PSD Satu Mare au votat pentru stabilitate
PSD Satu Mare  - Duminica, 4 Mai 2025

La fel ca ceilalți politicieni de la alte partide, liderii social-democrați sătmăreni au votat în primele ore ale dimineții, ca un semn de mobilizare pentru toți membrii și simpatizanții partidului.

Cei mai ”harnici” din acest punct de vedere au fost președintele organizației județene, Mircea Govor, cel al organizației municipale Satu Mare, Adrian Micle, dar și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean, Roxana Petca și Cătălin Filip, respectiv cei doi viceprimari ai municipiului Satu Mare, Cristina Ilieș-Tămășan și Raul Băbțan.










La ieșirea din secția de vot, deputatul Mircea Govor a declarat că a votat pentru o Românie respectată, stabilă și unită.

”Astăzi, am votat cu responsabilitate și cu deplină conștiință a faptului că fiecare alegere pe care o facem la urne poate schimba destinul democratic al României pentru ani de zile.

Am ales un președinte care înțelege complexitatea momentului istoric pe care îl traversăm, care posedă o viziune clară și echilibrată, fundamentată pe experiență solidă în viața publică și recunoaștere internațională. Am votat pentru un lider care respectă Constituția, instituțiile statului și dialogul democratic. Pentru singurul candidat capabil să consolideze parteneriatele strategice ale României cu Uniunea Europeană și NATO, să apere interesele cetățenilor și să redea instituției prezidențiale prestigiul și autoritatea morală de care societatea noastră are nevoie.

Avem nevoie de echilibru, nu de experimente politice. De coerență, nu de haos. De construcție, nu de improvizație. De unitate, nu de dezbinare.

Îi îndemn pe toți sătmărenii și pe toți românii, oriunde s-ar afla, să își exercite dreptul fundamental la vot. Să aleagă cu luciditate, cu discernământ și cu gândul la viitorul pe care ni-l dorim pentru noi și pentru copiii noștri. Pentru o Românie a dialogului, a stabilității și a respectului reciproc. Pentru o Românie care merge înainte!” – a declarat Mircea Govor.

1082 vizite
Distribuie pe