Locale Altele
Marti, 18 Martie 2025
Marti, 18 Mar 2025
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Liberalii protestează împotriva mutării Centrului Regional de Plăţi
Florin Răchitan  - Miercuri, 20 Octombrie 2010

Trei membri ai Comisiei Agricole din cadrul Organizaţiei Judeţene a Partidului Naţional Liberal au susţinut miercuri o conferinţă de presă în cadrul căreia şi-au exprimat protestul faţă de intenţia autorităţilor centrale de a muta la Cluj Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

 

Silviu Zetea, Teodor Corodan şi Ioan Borbely s-au arătat revoltaţi de zvonurile care circulă intens în ultima vreme referitoare la o eventuală mutare Centrului Regional de Plăţi, care funcţionează la Satu Mare deja de zece ani de zile, de pe vremea când era Birou SAPARD.

 

Ei au prezentat argumente pentru păstrarea acestui centru regional la Satu Mare, susţinând că angajaţii de aici au asigurat o eficienţă exemplară a activităţii şi se situează pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte volumul fondurilor europene atrase pe diferite proiecte.

 

Nu trebuie ignorate nici investiţiile substanţiale pe care le-au făcut Ministerul Agriculturii şi Consiliul Judeţean Satu Mare pentru amenajarea clădirii, asigurarea condiţiilor bune de muncă şi instruirea celor 50 de angajaţi ai Centrului Regional de Plăţi.

 

„Sperăm ca informaţiile pe care le avem despre mutarea centrului regional să rămână doar la stadiul de zvonuri, cu toate că deja Consiliul Local Cluj a oferit un sediu în care ar urma să funcţioneze birourile acestuia” – a declarat Silviu Zetea.   

1938 vizite
Distribuie pe