Locale Altele
Joi, 12 Decembrie 2019
Joi, 12 Dec 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Nicolae Bura, „somat” să reprezinte Ţara Oaşului în Parlament
USL Satu Mare  - Luni, 19 Noiembrie 2012

Târgul din Călineşti Oaş, de luni dimineaţă, a fost prima întâlnire cu simpatizanţii a candidatului USL pentru Camera Deputaţilor, Nicolae Bura.
 

 

Recunoscut de oamenii locului, Nicolae Bura şi-a petrecut toată dimineaţa dând răspunsuri la întrebările, nu puţine, care i s-au pus, notându-şi cererile şi doleanţele celor prezenţi şi, nu în ultimul rând, îmbrăţişându-se atât cu vânzătorii de produse, cât şi cu cei care cumpărau.
 

 

Nicolae Bura a fost „somat” să reprezinte Ţara Oaşului în Parlament, unde sa rămână măcar cât a păstorit primăria negreştenilor. „N-am venit doar în vizită în Călineşti-Oaş, am venit pentru că vă ştiu vrednicia şi hărnicia. În plus, vreau să vă asigur că ceea ce vorbim acum, veţi auzi şi de la microfonul Camerei Deputaţilor, pentru că am notat toate doleanţele voastre şi fiţi siguri că problema centrelor de colectare şi depozitare pentru produsele agricole va fi printre primele proiecte pe care le voi discuta la Bucureşti.”

764 vizite
Distribuie pe