Locale Altele
Vineri, 19 Aprilie 2024
Vin, 19 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Resfinţirea bisericii de la Medieş Râturi
USL Satu Mare  - Luni, 26 Noiembrie 2012

Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Parohia sătmăreană Medieş Râturi a fost resfinţită în această duminică. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului alături de un sobor de preoţii. Pentru ctitori, Preasfinţia Sa a oferit diplome de cinstire, iar părintele paroh a fost hirotesit iconom.


Deşi în Parohia Medieş Râturi nu sunt mai mult de 100 de familii, credincioşii de aici au reuşit să consolideze, să restaureze şi să repicteze lăcaşul de cult în numai 4 ani.

 

La liturghia de duminică au participat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, primarul comunei Medieşu Aurit, Silviu Zetea şi alţii.

2397 vizite
Distribuie pe