Fabrica de paste făinoase din Botiz, cea de bentonită din Orașu Nou și întreprinderea piscicolă din localitatea Adrian sunt doar câteva dintre dovezile care arată temeinicia și viabilitatea proiectelor realizate prin fonduri europene în județul Satu Mare.
Cu aceste exemple a debutat întâlnirea dedicată atragerii fondurilor europene, care a avut loc joi, la inițiativa Andreei Paul, candidatul ARD pentru Camera Deputaților în Colegiul 1 Oaș.
La eveniment a fost prezent Petre Mureșan, viitorul senator al Țării Oașului, alături de invitatul special, Marian Dobrilă, vicepreședinte al Asociației Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Europene ACRAFE . Numeroșilor participanți li s-au alăturat primarii, viceprimarii și consilierii locali din Țara Oașului, interesați de implementarea proiectelor în cadrul comunităților locale.
Atragerea fondurilor europene este esențială pentru dezvoltarea României. În cele peste 6 luni de guvernare, USL nu a făcut niciun pas în direcția respectării planului convenit cu UE pentru absorbția fondurilor. Astăzi, aruncă vina pe guvernarea anterioară pentru blocarea programelor atât de necesare pentru progresul localităților. USL evită, din nou, adevărul.
Guvernul Ponta a primit numeroase avertismente de la Bruxelles să nu stea cu mâinile încrucișate, dar nu a făcut nimic. USL nu ar trebui să uite că și-a asumat ca obiectiv la începutul guvernării creșterea substanțială a gradului de absorbție. Așa cum ne-a obișnuit, este o nouă promisiune nerespectată.
Oamenii au nevoie de instrumente pentru a-și crea propria bunăstare. Oșenii au construit cu propriile mâini case mândre. La fel își pot construi propria afacere. Întâlnirea a avut drept scop tocmai informarea cu privire la posibilitățile de accesare a fondurilor europene.
Pentru perioada imediat următoare, oportunitățile de finanțare sunt pe Programul Național pentru Dezvoltare Rurală. E vorba în mod special de măsurile 1.2.1 Exploatații agricole și 1.2.3 Procesare agricolă și forestieră, pentru realizarea de depozite agricole și frigorifice, ambele deschise până în ianuarie 2013.
De asemenea, pe măsura 3.1.3 dedicată încurajării activităților turistice de tipul pensiunilor turistice și a agrementului rural, pot fi depuse proiecte până în aprilie 2013. Operațiunea 2.3.1 Sprijin pentru start-up-uri şi spin-off-uri inovative din cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, dedicată înființării și dezvoltării întreprinderilor inovative, este deschisă continuu, până la epuizarea bugetului alocat.
Marian Dobrilă a subliniat succesul înregistrat de programele agricole și le-a recomandat oșenilor cu proiecte eligibile să continue să aplice pe măsurile 1.2.1 și 1.2.3. Cei prezenți au fost de asemenea încurajați să depună proiecte prin intermediul planului de dezvoltare locală a microregiunii Țara Oașului, GAL-ul în care sunt incluse comunele din zonă, pentru că este mult mai flexibil și mai adaptat la nevoile locale.
GAL este un proiect în implementare, demarat la inițiativa și sub coordonarea domnului Ioan Belbe fostul primar PDL din Turț . A fost remarcată și apreciată activitatea doamnei primar din Tarna Mare, Monica Sobius, pentru eforturile depuse în derularea acestui program.
Problemele întâmpinate de oșeni au fost spuse pe față: birocrația și lipsa de personal calificat sunt cele care stau piedică dezvoltării de proiecte europene, atât la nivel central, cât mai ales la nivel județean și local. Timpul îndelungat necesar pentru evaluarea proiectelor descurajează prea des tinerii fermieri să inițieze proiecte prin fonduri europene.
Candidații ARD pentru Parlamentul României, Andreea Paul și Petre Mureșan, s-au angajat să diminueze birocrația prin simplificarea legislației. Totodată, și-au asumat una din urgențele legislative: finalizarea Legii parteneriatului public-privat Legea PPP . Ambii au subliniat nevoia regionalizării administrative pe criterii de necesități comune și istorie culturală, pentru o mai bună absorbție a banilor europeni în următorii 7 ani.
Regionalizarea duce la identificarea priorităților comune și, prin urmare, la acțiunea concertată, pentru ca astfel drumurile sau canalizarea, de pildă, să nu se mai termine la marginea comunei desemnată câștigatoare într-un proiect finanțat cu bani europeni, în detrimentul unei comune vecine a cărui proiect a fost refuzat la finanțare.
Ambii și-au asumat responsabilitatea de a deschide centre de consultanță în cabinetele de parlamentar de la Negrești-Oaș și Turț pentru cei interesați de atragerea banilor europeni prin proiecte viabile. Marian Dobrilă s-a oferit să le rămână alături, cu experiența și profesionalismul său.
Viitorii parlamentari ARD, Andreea Paul și Petre Mureșan, au făcut înțeles faptul că atragerea banilor europeni nu este doar o promisiune, ci prioritatea lor numărul unu. Este Calea Dreaptă pentru a duce Țara Oașului în fruntea țării. Este Calea Dreaptă pentru a aduce Europa în Țara Oașului, la fel cum oșenii au adus Europa în propriile lor case, cu multă trudă și muncă în străinătate.