Locale Altele
Miercuri, 12 Decembrie 2018
Mie, 12 Dec 2018
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneEvenimentPoliticEconomicSocialDivertismentPersonalităţiExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
A murit tânărul care vroia să fie eutanasiat
Evenimentul Zilei  - Duminica, 30 Noiembrie 2008
Tânărul în vârstă de 29 de ani, care i-a cerut în urmă cu o săptămână, preşedintelui Traian Băsescu să îi aprobe eutanasierea a murit, ieri seară, la secţia de Terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Constanţa.
 
Eugen, în vârstă de 29 de ani, se afla internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru că suferea de ciroză, care i-a distrus ficatul şi care se complicase cu varice esofagiene, hernie ombilicală şi inghinală, iar sângele nu i se mai coagula.

El îi ceruse şefului statului să îi aprobe eutanasierea din cauză că nu mai putea suporta durerile cauzate de boală.

Purtătorul de cuvânt al unitătii medicale, doctorul Florian Stoian, a declarat că pacientul a decedat în urma unui stop cardio-respirator.

Preşedintele Traian Băsescu a răspuns că poate înţelege suferinţa prin care trece acest tânăr, însă a precizat că în România eutanasierea este interzisă de Codul penal.

Tânărul solicitase eutanasierea din cauză că nu îşi mai putea mişca picioarele şi avea dureri îngrozitoare. El fusese luat în grijă, săptămâna aceasta, chiar de Arhiepiscopul Tomisului, Inalt prea Sfinţia Sa Teodosie, care îl vizitase la spital şi care îi promisese că îl va ajuta inclusiv cu un tratament în străinătate.

Tags: eutanasie  tanar  mort  
1323 vizite
Distribuie pe