Locale Altele
Marti, 7 Aprilie 2020
Marti, 7 Apr 2020
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneEvenimentPoliticEconomicSocialDivertismentPersonalităţiExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
A murit Ibrahim Dossey
Evenimentul Zilei  - Marti, 9 Decembrie 2008
Portarul ghanez, în vârstă de 36 de ani, a murit azi-noapte, la spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti, a anunţat Ionuţ Dragomir, jucător al echipei de fotbal Minerul Lupeni.

"M-a sunat soţia lui şi m-a anunţat că Dossey a murit. Sunt consternat. Probabil trebuia mutat din spital. Am făcut degeaba campania umanitară în urma căreia am strâns 50.000 de lei pentru el", a spus Dragomir, citat de Mediafax.

Ibrahim Dossey a fost implicat într-un accident rutier grav la jumătatea lunii septembrie, iar şansele sale de supravieţuire au fost minime, portarul intrând în comă.

Cu toate acestea, sportivul a luptat şi a ieşit din comă la mijlocul lunii trecute, reuşind să mişte puţin mâna stângă şi piciorul drept. În această noapte, însă, Dossey a murit la spitalul Bagdasar Arseni.

Ibrahim Dossey a devenit jucător liber de contract în vară, când şi-a încheiat întelegerea cu Pandurii Târgu Jiu, echipă la care a evoluat două sezoane. Din cauza vârstei înaintate, dar şi a deselor probleme medicale, conducerea grupării gorjene nu a mai dorit prelungirea contractului portarului ghanez. 

De asemenea, sportivul a apărat şi poarta echipelor FC Braşov şi Rapid. Sportivul hotărâse să rămână în România, după ce a evoluat şase ani în prima ligă.

Tags: ibrahim dossey  portar  mort  
1214 vizite
Distribuie pe