
Un militar din Batalionul 30 Vânători de Munte ,,Dragoslavele” a fost rănit sâmbătă, în jurul orei 16.00, ora României, în Afganistan, în timp ce se afla în misiune într-o patrulă mixtă româno-americană.
Soldatul voluntar Nicolae Paraschiva executa o misiune de intervenţie rapidă împreună cu o echipă americană de genişti pe autostrada A1, la aproximativ 50 de kilometri de baza Lagman (Qalat).
Humvee-ul în care se afla soldatul a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, militarii fiind atacaţi concomitent cu focuri de armament uşor de infanterie şi lovituri de aruncător de grenade antitanc. În timpul atacului, alţi trei militari români au suferit răni superficiale.
Nicolae Paraschiva a fost transportat cu un elicopter la spitalul din Kandahar. “Familia militarului a fost anunţată şi ţinem legătura în continuare cu aceasta. Împrejurările producerii evenimentului sunt cercetate de o comisie a Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, condusă de şeful de stat major al unităţii”, a declarat pentru Gândul purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării Naţioanle, Andreea Dumitru.
De la începutul misiunii în Afganistan în 2002 şi până la incidentul de astăzi, alţi opt militari români au murit şi alţi 28 au fost răniţi.
Orarul curselor Tarom pe ruta Satu Mare - Bucureşti
Violata si filmata de trei politisti - VIDEO
O profesoară a pălmuit un poliţist, acesta a ripostat în acelaşi mod
Oameni îngropaţi de vii sau înecaţi. Crime în stil mafiot.
O adolescentă este bătută crunt de colegele de şcoală - VIDEO
Baricada de la Inter. Primii morţi la Bucureşti.
Ni se împuţinează „Ionii”
Elena Băsescu se căsătoreşte în vară
Miss Vacanţa, spânzurată în centrul Sucevei - VIDEO
Bătaie între profesor şi elev într-o şcoală din România - VIDEO
Toni Tecuceanu de la "Cronica cârcotaşilor" a murit din cauza gripei porcine
Kalaşnikov de Ciorogârla pentru opium de Kabul
Profesorul de fizică ţinea lecţii de sex oral
Bătaie între eleve la un liceu din Vrancea - VIDEO
Programări la RAR pe numărul de telefon 021-9672
Permise noi de conducere, securizate prin coduri
Lecţii la liceu despre Ceauşescu, disidenţi, Eugenia şi avortul interzis
O adolescentă emo şi-a ucis mama cu un topor
Fetita gimnastei Lavinia Milosovici a murit
Ne-au minţit, da’ nu-i bai