Pe 20 decembrie 1989, lumea începe să înţeleagă că Armata vrea să se alăture revoluţionarilor.

Un ofiţer, Viorel Oancea, are o iniţiativă pentru care ar fi plătit cu viaţa dacă Ceauşescu rămânea la putere: creează un nucleu de rezistenţă în unitatea sa militară:

"În data de 20, am iniţiat un nucleu de rezistenţă în cadrul unităţii din care făceam parte. Pe data de 21 dimineaţa, la 7 jumate, am spus poziţia unităţii noastre, pentru că deja stabilisem contacte cu toţi membrii, toate cadrele din unitate, şi erau de acord ca să cerem ca armata sa nu mai fie scoasă în stradă şi celelalte forţe să nu fie scoase în stradă pentru a trage în populaţie. În caz contrar, noi eram hotarâţi să ieşim din cazărmi ca să apărăm populaţia", povesteşte Oancea.

Dăscălescu ia notiţe de la revoluţionari

Tot oraşul este paralizat de proteste. Aşa cum stabiliseră cu o zi înainte, muncitorii de la marile întreprinderi ies în stradă şi se îndreaptă către centrul oraşului. De fiecare data când întâlnesc un cordon de militari sau miliţieni, oamenii strigă "Jos Ceauşescu!" şi le cer soldaţilor să li se alăture. Coloana formată din muncitorii de la Elba şi Solventul se opreşte în Piaţa Operei, iar primii revoluţionari ocupă balconul Operei şi anunţă formarea primului partid anticommunist, Frontul Democrat Român.

O altă coloană de manifestanţi se strânge în faţa Consiliului Judeţean, păzit de trei cordoane de miliţieni, jandarmi si paraşutişti. Acestor protestatari li se alătură muncitorii de la Electromotor, combinatele chimice şi Uzina Mecanica. Miza e mare, pentru că în această clădire se află primul ministru, Constantin Dăscălescu, împreună cu mai mulţi lideri comunişti.

În faţa mulţimii, miliţienii, jandarmii şi paraşutiştii sunt retraşi. Ioan Savu conduce grupul de revoluţionari care intră în clădirea în care se află Dăscălescu. Iar Dăscălescu trăieşte cea mai mare umilire din viaţa sa.

"Îi spuneam lucrurile astea şi la un moment dat i-am spus: "Dar de ce nu notaţi? Că doar nu o să ţineţi minte tot ce vă spun". Gândiţi-vă cu câtă consternare s-a uitat la un nimeni de pe stradă care-i cere să noteze. Unii s-au repezit să mă strângă de gât. Alţii s-au repezit cu pixuri şi agende şi, dacă n-ar fi tragic, ar fi hilar: eu dictam şi el nota", povesteşte Savu. Lista cu revendicări a revoluţionarilor e citită din balconul Operei: demisia lui Dăscălescu, a Guvernului, a lui Ceauşescu, demascarea criminalilor, alegeri libere, eliberarea deţinuţilor şi recuperarea truprurilor celor ucişi. Cei 700 de revoluţionari arestaţi în primele zile ale revoluţiei sunt eliberaţi.

Piaţa Operei este aleasă centru revoluţionar, Timişoara e liberă, armata fraternizează cu revoluţionarii. Dar la televizor, Ceauşescu, proaspăt întors din vizita de lucru din Iran, îi face pe protestatari "elemente huliganice", care "au provocat distrugeri de tip fascist" în scopul destabilizării ţării şi dezmembrării teritoriale.