Pe 21 decembrie 1989, la sugestia comitetului de partid din Capitală, Ceauşescu programează o mare adunare populară, ca să-i convingă pe bucureşteni că cei care au ieşit în stradă la Timişoara erau nişte huligani şi nimic mai mult.

Pe la 10 dimineaţa, mulţimea ordonată şi dotată cu steaguri şi pancarte este adunată în faţa Comitetului Central. Imaginea pare ruptă dintr-unul din filmele de propagandă, dar ceva e pe cale să se întâmple.

După ce Nicolae Ceauşescu spune câteva fraze, un grup bine organizat provoacă explozia unui spray care-i panichează pe cei aflaţi în balconul CC-ului.

Ulterior s-a demonstrat că spărgătorii mitingului organizat de Ceauşescu au fost tot timişoreni, 150 de oameni care plecaseră de la Timişoara cu o seară înainte, ca să aducă scânteia revoluţiei la Bucureşti. "Timişorenii sunt, dacă vreţi, cei care au dus până la capăt revolta ... Când s-au dus în grupul de manifestanţi i-au împins, au început să ţipe. Au provocat acea rumoare, acea panică care a dus la spargerea mitingului", spune procurorul Dan Voinea. Speriat, Ceauşescu face o ultimă încercare de a controla mulţimea, oferindu-se să le mai pună românilor 200 de lei în plus la salariu.

Ora 17:00, primele victime

Tentativa de mituire e huiduită de manifestanţi, iar forţele de securitate se mobilizează şi toată zona centrală se umple de TAB-uri, tanchete, miliţieni, militari, trupe USLA şi securişti.

"Au început ciocnirile cu scutierii, îi împingeam noi spre Dalles, ne împingeau ei spre Intercontinental", povesteşte fostul deputat Romeo Raicu, unul dintre protestatarii de atunci.

Piaţa Universităţii devine teatru de luptă împotriva lui Ceauşescu, iar la ora 5 după amiaza apar şi primele victime, primii tineri călcaţi de TAB-uri. "Aş vrea să ştiu ce a fost în inima acelor oameni care conduceau TAB-urile.Oameni care se bucură, ca şi noi, probabil, de această libertate câştigată cu sânge", e şocat Romeo Raicu.

În loc să se sperie, oamenii se îndârjesc şi mai tare, strigă "Jos Ceauşescu" şi "Libertate", Dan Iosif urlă şi el din toate puterile "Egalitate! Libertate! Alegeri libere!". Este construită baricada de la Inter, iar lui Paul Cozighian, student pe atunci la Regie-Film, nu-i mai pot ieşi din urechi cele auzite la Revoluţie: "Suntem gata să murim ....De 20 de ani eu cu chestia asta trăiesc în urechi... «Suntem gata să murim» şi 50 dintre ei şi-au pierdut viaţa acolo...".
 

Noaptea începe măcelul: Ceauşescu îi cere ministrului Apărării, Vasile Milea, să înăbuşe revolta. Milea se simte vinovat pentru morţii de la Timişoara şi ezită, dar pune ordinul în aplicare. Se trage după ora 11, se trage şi după ora 12 noaptea. Baricada de la Inter e spulberată. Generalul Ion Hortopan, comandantul infanteriei şi al tancurilor, face exces de zel şi îi raportează Elenei Ceauşescu că piaţa a fost "curăţată", iar manifestanţii "terminaţi". 49 de oameni au murit, 700 au fost răniţi, iar peste 800 au ajuns în arestul de le Jilava în acea noapte.

Copii bătuţi cu bastoanele de cauciuc

Un tată şi-a văzut fetiţa bătută de miliţieni şi nu şi-a mai revenit niciodată. N-a putut să-şi ierte că şi-a dus fata, de 14 ani, şi băiatul, de 12, în Piaţa Univeristăţii, să le arate cum se scrie istoria, şi a murit, în cele din urmă, de inimă rea.

Fiica lui, Nicoleta Matei, îşi aminteşte coşmarul trăit în seara zilei de 21, când miliţienii nu au avut milă nici de copii. "Eram răguşiţi şi ne-au întrebat: «Ce-aţi căutat acolo ? Că noi de atâtea nopţi nu ne-am văzut familiile din cauza voastră. Ce strigaţi acolo, libertate ? Strigaţi libertate?» Şi ne loveau cu bastoanele de cauciuc. Peste mâini, peste picioare...".

I-au eliberat cu o singură condiţie: să spună tuturor că nu i-a bătut nimeni şi că miliţienii s-au purtat frumos cu ei. "Spuneam: «iertaţi-ne», ne simţeam vinovaţi. Ne simţeam vinovaţi că mâncaserăm bătaie şi că se purtaseră ei urât cu noi..."