Pe 22 decembrie, dimineaţa, muncitorii de pe marile platforme industriale refuză să intre la lucru, iar la 9:30 Piaţa Universităţii e deja ocupată de zeci de mii de manifestanţi. Deasupra lor cad, din elicoptere, manifeste care să-i convingă să renunţe la protest şi să meargă la casele lor.

În biroul său din sediul CC al PCR, ministrul Apărării, Vasile Milea, care cu o seară înainte condusese represiunea împotriva celor de pe baricada de la Inter, e găsit împuşcat.

Ceauşescu îl numeşte pe Victor Athanasie Stănculescu ministru al Apărării. Acesta susţine că ştia care va fi deznodământul şi că, în jurul orei 11, a ordonat armatei retragerea în cazărmi.

Ceauşescu face o ultimă încercare de a controla mulţimea şi iese în balconul CC cu gândul de a ţine o nouă cuvântare. În jur de o sută de mii de oameni îl huiduie, iar el înţelege mesajul. Împreună cu Elena Ceauşescu urcă cu un lift de serviciu pe acoperiş, unde îi aştepta un elicopter cu motorul pornit. Generalul Stănculescu îi însoţeşte până la aparatul care decolează la ora 12:06.
Acum manifestanţii sunt deja în balconul CC. Zborul elicopterului spre Târgovişte este întrerupt, iar cei doi sunt debarcaţi înainte de Titu, din ordinal generalului Stănculescu. Abandonaţi, cei doi opresc o maşină care îi duce mai departe la Târgovişte, unde sunt arestaţi şi transportaţi într-o unitate militară din oraş. După decolarea elicopterului, mulţimea trăieşte momentul eliberării.

Primul lucru pe care îl fac demonstranţii e să smulgă literele cuvântului "comunist" de pe acoperişul clădirii. Petre Roman este printre primii care vorbesc mulţimii şi proclamă, de la balcon, moartea dictaturii lui Ceauşescu.

Televiziunea, ocupată de demonstranţi

După CC, Televiziunea Română devine cel de-al doilea punct fierbinte al Revoluţiei. În jurul orei 13.30, aici ajung primele grupuri de demonstranţi. Cazimir Ionescu le cere ofiţerilor să deschidă porţile, dar aceştia îi râd în nas. "I-am zis: «Domnule, ascultă ce-ţi spun, prietenii noştri vin cu tancurile. Vom intra cu tancurile la televiziune»". Se uita foarte neîncrezător. Când au apărut tancurile, a albit. S-au deschis porţile. Atunci a început toată nebunia", povesteşte Cazimir Ionescu.

Televiziunea a devenit atunci portavocea tuturor celor care aveau ceva de spus, dar şi locul de unde era condusă ţara. Iliescu ajunge în celebrul Studio 4 şi începe să le vorbească românilor. Apoi Ion Iliescu pleacă la CC, unde e ales lider al Consiliului FSN, din care mai fac parte Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, generalii Ştefan Guşă şi Victor Athanasie Stănculescu. Sunt de asemenea puşi pe listă toţi disidenţii şi cei care s-au remarcat în acele zile: Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Laszlo Tokes şi Dumitru Mazilu. Nicolae Militaru, cel care a zis că Frontul exista de 6 luni, e şi el în Consiliu.

Bucuria libertăţii nu durează, fiindcă seara începe să se tragă asupra clădirii CC şi în mulţime. Asedierea CC îi determină pe noii lideri să se mute la televiziune. Se reunesc cu toţii să finalizeze documentul care stă la baza înfiinţării FSN. La miezul nopţii, Iliescu prezintă românilor platforma program şi componenţa FSN. În comunicatul citit la tv se spune că Frontul "grupează toate forţele sănătoase ale ţării" şi are ca scop "instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român".

După prezentarea comunicatului, membrii CFSN se retrag la etajul 11, ca să organizeze ziua ce avea să vină. Din acel moment, Televiziunea devine ţinta aceloraşi forţe care au deschis focul şi la CC. La 2 noaptea, se trage din toate părţile: dinspre Pangrati, dinspre Dorobanţi şi dintr-un elicopter. În zilele următoare, bucuria libertăţii şi groaza se amestecă. Pe străzile Bucureştiului, gloanţele, venite de niciunde şi de peste tot, ridică numărul morţilor la 800.