Locale Altele
Miercuri, 9 Octombrie 2024
Mie, 9 Oct 2024
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieEvenimentITAstronomieBiologieClimaGadgetEnergiaAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Casca ce transformă lumea virtuală în senzaţii reale
Gândul  - Miercuri, 11 Martie 2009

Foarte curând, lumea virtuală va deveni la fel de reală ca tot ce se întâmplă chiar lângă noi. Doar punând o cască pe cap şi nişte mănuşi speciale, vom fi instantaneu transportaţi în Egiptul antic, pe o altă planetă sau într-un oraş din alt colţ al lumii.

Oamenii de ştiinţă britanici lucrează la perfecţionarea unei căşti speciale care va recrea toate cele cinci simţuri umane: văz, auz, miros, gust şi chiar aspecte tactile, relatează Daily Mail.

Cu ajutorul acesteia, vom putea simţi într-o secundă “gustul” unor locuri îndepărtate precum Kenya doar stând pe canapea sau vom putea experimenta chiar şi cum arătau civilizaţii demult dispărute.

Şi mai important însă, această cască, botezată “Virtual Cocoon”, va permite utilizatorului să se “întâlnească” în lumea virtuală cu prieteni sau rude aflate în alte părţi ale lumii, experienţa părând la fel de convingătoare ca şi când respectivul s-ar afla în aceeaşi cameră.

Mai mult decât utilă ar fi şi pentru antrenamente ale soldaţilor, poliţiştilor, medicilor sau pompierilor, pentru a testa reacţiile acestora, în condiţii cât mai apropiate de cele reale. Dispozitivul le-ar putea fi de mare ajutor şi elevilor, ajutându-i să înveţe mai uşor – ce poate fi mai plăcut decât să vezi “în direct” ce se întâmpla în Egiptul, Roma sau Grecia antică…?

Pe ce tehnologie se bazează?

Până recent, căştile virtuale se bazau doar pe redarea sunetelor şi imaginilor. Acum însă, echipa de cercetători de la universităţile din York şi Warwick spune că a reuşit să facă apel la toate simţurile, producând un ansamblu de senzaţii atât de reale, că tehnologia a fost botezată “virtualitate reală”, oricât de ciudat ar suna.

Casca-prototip se conectează wireless la un computer, de unde îşi extrage informaţia despre lumea virtuală şi despre lumea reală. Ecranul este unul dinamic, de înaltă definiţie şi de 30 de ori mai performant decât televiziunea convenţională. El poate produce imagini de zece ori mai întunecate sau de 30 de ori mai luminoase decât un televizor obişnuit. Casca dispune şi de un tub conectat la o cutie cu substanţe sintetizate artificial – mirosurile. Tubul pulverizează substanţa chiar sub nasul utilizatorului, creând astfel mirosul asociat unei imagini, unei senzaţii – de pildă, utilizatorul poate simţi mirosul florilor de munte, în cazul în care “ajunge” în Alpi. Un tub similar pulverizează arome direct în gura utilizatorului – iniţial vor fi utilizate gusturile “de bază” – dulce, acru, amar, sărat, iute – apoi şi o combinaţie a acestora. 

Chiar şi căldura şi umiditatea dintr-un anumit spaţiu pot fi recreate, prin utilizarea unui dispozitiv de încălzire sau a unui ventilator. Ansamblul este completat de emiţătoare de sunet dispuse în aşa fel încât să dea impresia unei sunet “surround” şi să imite cu mare acurateţe zgomotul ambiant din jungla amazoniană, de pildă (sau pe cel al unor civilizaţii dispărute – recent, au fost reconstituite pe calculator sunetele unor instrumente din Grecia antică. Doritorii ar putea experimenta cum trebuie să fi sunat un ansamblu de citare, epigonium sau salpinx, instrumente ce nu au “supravieţuit” până în zilele noastre).

Mai mult, utilizatorii ar putea explora alte părţi ale lumii chiar în timp real, pe măsură ce se vor dezvolta instrumente precum Google Earth. Apoi, cu ajutorul unui dispozitiv ataşat la o maşină de safari s-ar putea înregistra imaginile, sunetele, mirosurile, nivelul umidităţii şi al căldurii. Un receptor special ar analiza informaţiile despre miros şi gust, traducându-le în molecule constitutive, iar informaţiile vor fi transmise în timp real prin internet.

Dispozitivul va apărea pe piaţă în cel mult cinci ani (chiar dacă preţul de pornire va fi unul destul de “piperat” – aproximativ 1500 de lire sterline), promite Alan Chalmers, membru al echipei de cercetători britanici. “Ideea nu este să înlocuieşti realitatea, ci să o completezi”, spune profesorul Chalmers.

Tags: casca  realitate  virtuala  
4962 vizite
Distribuie pe