Subprefectul Cristian Sasu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Rudolf Riedl, au primit luni vizita unei delegaţii româno-germane care i-a însoţit pe preşedintele Consiliului Districtului Cham - Germania, unde îşi are sediul central firma Zollner Electronic, Franz Löffler, şi fondatorul concernului, Zollner Manfred, însoţit de soţia sa, Zollner Angelika, şi fiul său, Zollner Christian.
Din delegaţie au mai făcut parte avocatul companiei Zes Zollner Electronic SRL, Ludwig Wanninger, directorul tehnic pentru România, Steiner Georg, şi directorul general Zes Zollner Electronic SRL Satu Mare, Leitner Istvan.
În cadrul vizitei, desfăşurată la sediul Instituţiei Prefectului, subprefectul Cristian Sasu a arătat aprecierea privind investiţia pe care concernul a dezvoltat-o în judeţul nostru. Delegaţia germană a mulţumit autorităţilor sătmărene pentru sprijinul şi implicarea pe care le-au arătat în dezvoltarea investiţiei.
Una dintre priorităţile delegaţiei germane o reprezintă implicarea în continuare a autorităţilor locale şi centrale în sprijinirea şi promova proiectelor de viitor ale concernului Zollner Electronic în judeţul Satu Mare, respectiv dublarea investiţiei prin inaugurarea unei noi hale de producţie anul viitor, care va crea noi locuri de muncă.
Acest lucru va fi posibil prin acordarea unui ajutor de stat de către Guvernul României pentru sprijinirea investiţiei preconizate de către concernul german pentru anul 2014. Subprefectul a promis că va susţine şi va sprijini demersului concernului Zollner pentru a obţine acest ajutor de stat.
Patronul firmei Zollner Electronic, Zollner Manfred, a declarat că îşi doreşte o creştere a capacităţii de producţie
Zes Zollner Electronic SRL este unul dintre cei mai mari investitori germani din judeţul Satu Mare, specializat în producţia de componente electronice. Prin cele două hale de producţie pe care le deţine în Păuleşti şi în Parcul Industrial Satu Mare, concernul german a creat până în prezent 900 de locuri de muncă. Valoarea investiţiei până în prezent se ridică la suma de 34 de milioane de euro.