Locale Altele
Marti, 4 August 2020
Marti, 4 Aug 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Vremuri grele pentru viţica Jolika
Florin Răchitan  - Marti, 4 August 2015

Zice Elek Gyuri „E târg la Beltiug” cu naturaleţea cu care ne anunţa bunicu-meu, pe vremuri, să ne suim în ştraf că mergem să vindem purceii la unul dintre numeroasele târguri din zonă, cărora le ţinea socoteala şi putea să le înşire pe toate chiar trezit din somn.

Nici nu am avut nevoie de imbold mai mare pentru a scăpa de canicula şi plictiseala din oraş. Ne-am suit în Logan şi de la Mădăras încolo am făcut slalom pe DN19 între ştrafuri, până am ajuns pe uliţa târgului din Beltiug, pe costişa ce duce spre celebrele pivniţe.

Deoarece se cam ştie că nu prea ţinem cu cei care au crezut că tocmai şi-au luat ţara înapoi, am fost curioşi să vedem cum trăiesc cei care şi-au pierdut-o demult (ţara) şi mai supravieţuiesc doar din reflexul unor activităţi fără rost, deoarece nu ştiu să facă altceva şi nici nu şi-au luat lumea în cap.

Aşa cum am bănuit, e lume multă şi foşgăială ca la Ziua Comunei, cu şirurile de tarabe de rigoare, dar nimeni nu prea cumpără nimic. „Ne învârtim şi noi pe aici să vedem cum îs preţurile şi să bem o bere, măcar scăpăm un pic de neveste” – zice Joska bacsi din Ghirişa, care precizează că, oricum, se ştie de când e lumea că târgul din August e cel mai slab.

Partea de sus a dealului e ocupată în exclusivitate de samsarii ţigani, care biciuiesc caii fără milă, ca-n anii ’80, să demonstreze ce putere de tracţiune au. ONG-urile de protecţia animalelor sunt ocupate cu căţeluşii maidanezi drăguţi şi campanie pe Facebook pentru leul Cecil din Zimbabwe.

Mai jos ar trebui să fie cuştile cu purcei de vânzare, doar că singurul porc pe care îl găsim în tot târgul e un grăsun numai bun de tăiat, toropit de căldură, iar pe cuşca lui şade baciu Ghiţă, care a venit tocmai din Supur să vândă grohăitorul, dar se teme că va trebui să-l ducă înapoi.

„Nu-l cumpără nimeni, nici măcar la 6 lei kilu. Când am fost în Sătmar, am văzut la magazinu’ cela galben (Billa n.r.) două feliuţe subţiri de ceafă aruncate pe o tavă din aia de plastic, noa alea costau şase lei şi ceva şi le cumpărau doamnele de ziceai c-o dat foametea-n ele” – spune că năduf baciu Ghiţă, care nu înţelege care e jmekeria cu societatea consumeristă  urbană.

El nu înţelege nici jocurile internaţionale de putere care permit companiilor multinaţionale precum cea de care aparţine şi Billa să cumpere carne de porc în cantităţi industriale şi la preţuri de dumping de la marii producători din Uniunea Europeană, după ce, din cauza embargoului instituit în urma războiului din Ucraina, a fost sistat exportul de carne spre Rusia, iar excedentul de marfă este direcţionat spre „coloniile” din Europa de Est, inclusiv România.

De-a lungul gardului sunt înşiraţi viţeii de câteva săptămâni, singurii care mai au „şansa” să fie cumpăraţi de cineva, în condiţiile în care, odată cu recenta liberalizare a pieţei laptelui în Uniunea Europeană, adică renunţarea la cotele de producţie impuse fiecărei ţări membre, crescătorii români de vite au ajuns în pragul colapsului şi nu mai ştiu cum să-şi desfiinţeze fermele şi să-şi vândă vacile de rasă la abatoare, la preţuri de nimic.

Ţăranii din Beltiug şi din împrejurimi n-au de unde să ştie că liberalizarea pieţei europene a laptelui avantajează în primul rând ţările nordice, dar şi Olanda, care a anunţat deja o creştere cu 10% a producţiei de lapte, care ajunge la fabricile Friesland, companie cu centrul în… Olanda, apoi pe rafturile din supermarketurile Lidl şi Kaufland, companii germane care au beneficiat în ultimul deceniu, pentru extinderea lanţurilor de magazine în Europa de Est, de credite avantajoase în valoare de aproximativ un miliard de euro de la Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, adică de la statele membre care reprezintă „acţionariatul” acestor bănci, inclusiv de la „fraerii” din Europa de Est, deci şi România.

Sumă pentru care, recent, Angela Merkel i-a strâns „ouăle” lui Alexis Tsipras şi a fost scandal la nivel european că ioai, grecii ăia leneşi intră în faliment! Între timp grecii sunt bine mersi, iar Facebookul e plin cu selfie-uri făcute de cei care-şi petrec vacanţa în Thassos.

Singurii din Europa de Est avantajaţi de liberalizarea pieţei laptelui sunt polonezii, care, pe lângă subvenţiile obişnuite de la UE şi de la guvernul propriu, beneficiază şi de credite avantajoase pentru investiţii şi dezvoltarea fermelor, cu dobânzi de 4% de la băncile din ţara vecină. Aţi ghicit: bănci germane. Dobânzi la care fermierii români nici nu pot să viseze la Erste Bank, Raiffeisen Bank sau Volksbank.

Nu degeaba zicea Băsescu de polonezul Donald Tusk, în momentul numirii acestuia în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, că e „servitorul Germaniei”! Asta după ce băiatul şi-a făcut bine lecţia în cazul Ucrainei, susţinând guvernul „pro-european” de la Kiev, care nu mai ştie cum să iasă basma curată din recentul episod cu reglările de conturi mafiote cu împuşcături de la Mukacevo, la 100 km de Satu Mare, pentru punerea labelor pe traficul internaţional de ţigări.

Rezultatul pe care-l simt în mod oarecum direct sătmărenii din combinaţia asta este creşterea importului de lapte din Polonia, în dauna celui produs în fermele din Satu Mare. Primarul comunei Beltiug, Ioan Bartok-Gurzău, ne-a arătat centrul de preluare a laptelui, care teoretic funcţionează şi acum, dar practic în clădirea respectivă şi-a găsit sălaş Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă, cu tot cu maşinile de pompieri.

Cândva, mânaţi de spiritul gospodăresc şvăbesc de care se face tam-tam în ultima vreme în România Lucrului Bine Făcut, localnicii şi autorităţile din Beltiug au accesat fonduri de zeci de mii de euro pentru utilarea acestui centru de preluare a laptelui. Acum, utilajele nou-nouţe zac în paragină, în condiţiile în care localnicii sunt nevoiţi să vândă laptele pe bani mărunţi către Primalact, doar că nimeni nu mai are chef de această bătaie de joc.

Iar la târgul din Beltiug, Erzsike o protejează de soare, cu umbrela, pe viţica Jolika, pe care nu a reuşit s-o vândă de data aceasta. Viţica are şapte săptămâni, iar Erzsike cere pe ea 700 de lei, câte-o sută de lei pentru fiecare săptămână de viaţă, dar nimeni nu o cumpără.

Amicul nostru Pekh Feri, un cunoscut întreprinzător local, povesteşte că în week-end-ul trecut s-a întors de la nunta fiicei sale din Germania. „Peste tot, în Austria, Ungaria şi la noi porumbul e uscat şi recolta e compromisă din cauza secetei. Preţul porumbului va urca la cer în perioada următoare” – prevesteşte Pekh Feri. Se anunţă vremuri grele pentru Erzsike şi viţica ei, Jolika.

1585 vizite
Distribuie pe