Locale Altele
Duminica, 23 Septembrie 2018
Dum, 23 Sept 2018
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Kaufland construieşte al doilea magazin la Satu Mare
Florin Răchitan  - Miercuri, 24 Februarie 2016

Compania germană care deţine reţeaua de supermarketuri Kaufland doreşte să deschidă în acest an al doilea magazin la Satu Mare, după succesul comercial evident înregistrat cu prima investiţie din oraşul nostru.

Cel de-al doilea magazin va fi construit în locul fostei „fabrici de scaune”, precum şi pe terenul viran din jurul acesteia, cu intrări de pe Bulevardul Henri Coandă şi strada Corvinilor.

Miercuri la amiază, în sala de şedinţe a Consiliului Local Satu Mare a avut loc dezbaterea publică în legătură cu această nouă investiţie a companiei germane, cu participarea reprezentanţilor Primăriei, ai firmei beneficiare, ai proiectantului lucrării şi ai asociaţiei de proprietari din zonă.

Reprezentanta societăţii care va demara investiţia a anunţat că, potrivit planurilor actuale, noul supermarket Kaufland ar trebui să se deschidă până la Crăciun, solicitând deja toate avizele şi autorizaţiile pentru începerea lucrărilor, inclusiv pentru demolarea clădirii părăginite a vechii fabrici de scaune, transformată în ultimii ani în adăpost ad-hoc pentru oamenii străzii.

Dimensiunile magazinului şi ale parcării aferente vor fi asemănătoare cu cele ale supermarketului similar de pe Drumul Careiului, iar ulterior, în a doua etapă a investiţiei, preconizată pentru anul viitor, se doreşte şi construirea unor galerii comerciale care ar urma să găzduiască outlet-uri ale unor brand-uri precum New Yorker sau Decathlon.

Reprezentanţii Primăriei au dat asigurări că, dacă vor primi toate documentele solicitate pentru autorizare, proiectul de hotărâre privind demararea investiţiei Kaufland ar putea fi inclus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din luna martie şi, în cazul unui vot pozitiv al aleşilor sătmărenilor, lucrările de construcţie ar putea începe deja în primăvară.

Reprezentanţii asociaţiei de proprietari care au case în vecinătatea terenului cumpărat de Kaufland nu au avut obiecţii în legătură cu această investiţie, ei fiind chiar încântaţi de faptul că vor scăpa de focarul de infecţie şi pericolul public reprezentat de clădirea abandonată a vechii fabrici şi terenul viran ce-o înconjoară.

Ei le-au cerut doar reprezentanţilor firmei să găsească soluţii tehnice de construcţie pentru ca vecinii să nu fie deranjaţi de zgomotul sistemului de ventilaţie sau al compactoarelor de deşeuri, de circulaţia maşinilor în parcare sau a camioanelor care asigură aprovizionarea magazinului.

17305 vizite
Distribuie pe

Se fac înscrieri la MENTORNET – programul pentru femei de afaceri
Marti, 18 Septembrie 2018
Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România implementează în perioada 21 Mai 2018 – 20 Mai 2019...   continuare

La Satu Mare se face cea mai bună bere din România!
Vineri, 3 August 2018
Ne mai desparte o săptămână de Festivalul Berii Artizanale, ce se va desfășura pentru prima dată la Satu Mare, iar organizatorii nu fac un secret din faptul că doresc să instituie...   continuare

Primul magazin Partener Enel deschis la Satu Mare
Luni, 16 Iulie 2018
Primul magazin Partener Enel din Satu Mare a fost deschis luni, astfel încât clienții persoane fizice și juridice vor beneficia de un punct dedicat de vânzări și vor putea să profite de oferte personalizate pe piața liberă atât pentru energie electrică, cât și pentru gaze naturale.   continuare

Chioșcurile de ziare, scoase la executare silită. Era ziarelor a apus la Satu Mare.
Sambata, 14 Iulie 2018
Era ziarelor a apus în județul Satu Mare. Ajunge să ne uităm pe un anunț pus pe site-ul licitatii-insolventa.ro, acolo unde sunt scoase la vânzare un număr de … 11 chioșcuri de ziare, în municipiul Satu Mare. Prețul total al acestora este de 7.834 de euro, cu valori cuprinse între 558 de euro și 1.387 de euro.   continuare

Ford Business Weeks: beneficii de exceptie pentru afacerea ta. Alege vehiculul comercial pe masura afacerii tale, la Ford West!
Vineri, 13 Iulie 2018
Vino in showroom-ul Ford West, la Business Weeks si primesti beneficii de exceptie pentru afacerea ta!   continuare