BMW şi Philips vor să-şi deschidă fabrici la Acâş
SMV - Marti, 28 Aprilie 2009 Prefectul Radu Giurca i-a convocat marţi la o întâlnire pe primarul comunei Acâş şi pe directorii de la Transgaz şi Electrica, pentru a pune la punct detaliile amenajării viitorului parc industrial din Acâş. Aceasta este o investiţie demarată de un concern belgian, care a fost, însă, suspendată pe motiv de criză economică. Proiectat pe o suprafaţă de 20 de hectare, în viitorul parc industrial şi-a început activitatea doar o firmă de construcţii metalice, care avea anul trecut o serie de comenzi importante în ţară şi străinătate, însă criza financiară a dus la suspendarea acestor comenzi pentru moment. În cazul în care acest parc se va finaliza, în sensul dotării cu toate utilităţile necesare, firme precum BMW, Lenovo şi Philips şi-au manifestat intenţia de deschide unităţi de producţie. Numărul locurilor de muncă din acest parc industrial ar putea ajunge la 1500, ceea ce ar asigura un impuls pentru dezvoltarea economică a zonei Acâş – Supur. Prefectul a decis să sprijine proiectul, iar aceste prime discuţii de principiu privind modul în care se pot soluţiona problemele de ordin tehnic şi financiar legate de asigurarea alimentării cu energie electrică, apă şi gaze naturale vor fi continuate săptămâna viitoare, cu participarea şi altor specialişti, pentru identificarea căilor cele mai eficiente prin care parcul industrial de la Acâş să devină operaţional cât mai curând posibil. Tags: parc industrial acas bmw philips
|