Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, alături de directorul de cancelarie, Cecilia Marinescu, au onorat miercuri invitaţia de a vizita firma S.C Polipol Mobila S.R.L din comuna Foieni.
În cadrul întâlnirii au fost prezenţi directorul general, Dan Brumboiu, administratorul Csaba Knecht, inspectorul şcolar general Durla Călin, primarul municipiului Carei, Kovács Eugen, şi primarul comunei Foieni, Brem László.
Programul vizitei a debutat cu o scurtă prezentare a grupului Polipol, evoluţia firmei de la înfiinţare din anul 2005 până în prezent, proiectele de dezvoltare finalizate în acest an, respectiv cele în curs de derulare, susţinerea şi dezvoltarea continuă a sistemului dual de învăţământ profesional aplicat după modelul german în parteneriat cu Liceul Tehnologic Simion Bărnuţiu din Carei, precum şi proiectele de responsabilitate socială derulate de firma Polipol.
Pentru a cunoaşte procesele de producţie şi condiţiile de muncă oferite angajaţilor, prefectul, alături de gazde şi cei prezenţi la întâlnire, au vizitat fabrica şi cea de-a patra hală nou construită.
Totodată au făcut o vizită şi la Liceul Tehnologic Simion Bărnuţiu, unde învaţă în prezent aproximativ 680 de elevi. Aceştia beneficiază de condiţii excelente de învăţare, cu ateliere şi săli de clasă foarte bine dotate.