Reluând o tradiţie îndrăgită din anii trecuţi, Continental a organizat sâmbătă Ziua Calităţii / Porţilor Deschise la fabrica din Carei, prilej pentru muncitorii de la ContiTech să petreacă împreună câteva ore plăcute, într-un cadru familial lărgit, iar pentru membrii familiilor să cunoască mediul în care lucrează părinţii sau fraţii lor.
Vizitatorii au avut ocazia să descopere tehnologia, echipamentele şi produsele fabricate de companie la Carei, fiind ghidaţi în tururi ale fabricii, printre liniile de producţie, dar şi la expoziţia tehnică de la intrare.
Potrivit organizatorilor, la eveniment au participat nu mai puţin de 2.500 de persoane, cu toţii fiind invitaţi apoi la un prânz pe terasele amenajate în curtea fabricii, într-o atmosferă de petrecere.