Locale Altele
Joi, 17 Octombrie 2019
Joi, 17 Oct 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
La Satu Mare se face cea mai bună bere din România!
Florin Răchitan  - Vineri, 3 August 2018

Ne mai desparte o săptămână de Festivalul Berii Artizanale, ce se va desfășura pentru prima dată la Satu Mare, iar organizatorii nu fac un secret din faptul că doresc să instituie o tradiție din acest eveniment, cu scopul de a populariza sortimentele de bere care se produc din nou în orașul nostru, după ”revitalizarea” vechii fabrici ce a fost cândva mândria Sătmarului.

În pregătirea evenimentului din week-end-ul următor, organizatorii i-au invitat pe reprezentanții presei locale într-un tur al fabricii de pe strada Șoimoșeni, directorul de producție Traian Florescu prezentându-le la fața locului toate etapele de producție și dezvăluindu-le și ”secretele” ce stau la baza succesului pe care îl au deja noile sortimente de bere.

După cum au precizat asociații în conducerea firmei ce a preluat vechea fabrică de bere, Ioan Bercean și Adrian Handrău, scopul a fost de la bun început producerea unor sortimente distincte, pentru toate buzunarele, dar cu atenție deosebită acordată brand-urilor considerate a fi de calitate Premium, precum HAB și, mai cu seamă, Transilvania, care se fac exclusiv din malț și hamei, fără mălai, aditivi sau conservanți, fabricate cu metode tradiționale, astfel încât să nu producă balonare sau dureri de cap.

Spre deosebire de berile obișnuite din comerț, care sunt fermentate timp de maxim două săptămâni, cele din Satu Mare sunt ținute la fermentat timp de o lună întreagă, ceea ce le conferă o calitate greu de egalat pe piața românească.

”Vârful de lance” al fabricii sătmărene, din punct de vedere calitativ, este fără îndoială Berea Transilvania, produsă atât în variantă Blondă, cât și Neagră, după o rețetă desăvârșită de călugării franciscani în secolul al XVII-lea, ceea ce o face unică în România și comparabilă cu vestita bere belgiană Leffe sau cu berile similare din Bavaria.

Cele două sortimente de bere Premium produse la Satu Mare vor putea fi degustate la sfârșitul săptămânii viitoare, la Festivalul Berii Artizanale ce se va desfășura în Centrul Nou după modelul altor evenimente de acest gen consacrate deja în Europa.

Organizatorul Bura Maksay Istvan promite distracție și voie bună nu doar pentru degustătorii mai profesioniști sau mai amatori de bere, ci și pentru cei care doresc să petreacă un week-end frumos cu programe pentru toată familia sau în compania unor artiști consacrați din România și Ungaria (sau chiar Republica Moldova), precum Mandinga, Deak Bill Gyula sau Zdob&Zdub.

Tags: vizita  fabrica  bere  satu mare  
3699 vizite
Distribuie pe