Locale Altele
Marti, 1 Decembrie 2020
Marti, 1 Dec 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Fabricat în Satu Mare – între 17 şi 19 mai, la Grand Mall
Florin Răchitan  - Marti, 15 Mai 2012

Cea de-a III-a ediţie a expoziţiei „Fabricat în Satu Mare” se va desfăşura de joi până sâmbătă la Grand Mall, în organizarea Asociaţiei Economice Germano-Române pentru Regiunea de Nord-Vest DRW-SM , în parteneriat cu Asociaţia Camera Meşteşugarilor şi cu susţinerea Primăriei Satu Mare.

 

Detalii despre eveniment au fost oferite marţi, în cadrul unei conferinţe de presă de organizatori şi de primarul Iuliu Ilyes, care a iniţiat în acest an proiectul Centrului de Excelenţă – Confecţii de Satu Mare, cu scopul de a crea un brand al industriei textile sătmărene, care să reunească toate produsele de calitate realizate de întreprinderile mici şi mijlocii din acest domeniu.

 

În cadrul acestei manifestări, nu mai puţin de 50 de manechine de la două agenţii de modele vor participa la un adevărat Maraton Fashion, în care vor prezenta cele mai noi creaţii ale designerilor sătmăreni, joi pentru tineret, iar vineri şi sâmbătă, de la orele 17, respectiv 16, pentru publicul larg.

        

Evenimentul va fi deschis în mod oficial joi, la ora 11 şi se va desfăşura pe parcursul a trei zile. Programul expoziţional va fi zilnic între orele 10.00 şi 18.00, în cadrul căruia vizitatorii vor avea ocazia să cunoască produsele marca “Fabricat în Satu Mare”.

      

În acest an sunt prezente cele mai mari firme cu capital integral german din judeţul Satu Mare (Satu Mare, Foieni şi Carei), din domeniile industriei auto, producţiei de mobilier, electronicii etc. Pe lângă acestea vor participa multe firme cu capital românesc sau mixt din cele două asociaţii, dar şi meşteşugarii, cei care duc mai departe tradiţiile comunităţii noastre. Evenimentul va aduna 70 de participanţi din judeţul Satu Mare, inclusiv din industria textilă.

 

„Evenimentul se doreşte a fi o platformă de întâlniri, discuţii, de cunoaştere a mediului de afaceri sătmărean şi de promovare a valorilor şi competenţelor noastre la nivel naţional şi internaţional” - a declarat Dan Brumboiu, preşedintele DRW.

       

Organizatorii vor aduce în cadrul evenimentului un proiect nou legat de industria textilă, marca “Fabricat în Satu Mare” şi anume “Centrul de excelenţă – Confecţii de Satu Mare”. Sub această marcă vor fi prezentate lucrări a 10 firme care au profilul de activitate în industria textilă, dar şi a 5 designeri tineri, cu perspective frumoase în acest domeniu.
 

 

“Satu Mare a fost şi este un oraş în care industria uşoară - deci moda - are tradiţie. Acest eveniment - lansarea Centrului de excelenţă în confecţii îşi doreşte să aibă ca rezultat crearea în mintea cumpărătorilor - din ţară sau străinatate - a unei  relaţionări între minte, inimă şi produsul confecţionat în Satu Mare. Ne dorim să fie recunoscută valoarea produsului românesc - în cazul nostru, produsul vestimentar. Va fi un eveniment cu o expoziţie de ţinută, cu multe defilări pe podium, care cu siguranţă va atrage atenţia, fiind o premieră şi care sperăm ca va avea continuitate” - a declarat Sorina Tulan, reprezentanta SC Inedit SRL, participant la expoziţie.

    

„Deviza Camerei Meşteşugarilor este: Împreună suntem mai puternici. Această expoziţie este un prilej deosebit să fim împreună şi să conlucrăm, o acţiune în activitatea Camerei, ce apropie întreprinzătorii” - a declarat Iosif Hölczli, secretar al asociaţiei Camerei Meşteşugarilor.

 

Evenimentul este susţinut de DRM Dräxlmaier România Electrice SRL, BCR, Contitech Fluid Automotive  România SRL, Polipol Mobila SRL, Technosam SRL, Privat Silviu Zetea SRL, Weingut Brutler & Lieb SRL, Gerodar SRL, Plastica SRL, BCR, Volksbank, Unicredit Tiriac Bank, Raifeissen Bank (sponsori pricipali), BRD (sponsor), firme membre în asociaţie, bănci şi parteneri de afaceri.

2057 vizite
Distribuie pe