În vederea asigurării unui cadru fiscal propice redresării întreprinderilor mici şi mijlocii aflate în situaţii dificile din cauza crizei actuale şi lipsei de lichidităţi, pentru creşterea vitezei de circulaţie a banilor în economie şi colectarea mai eficientă a TVA, prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012 au fost introduse prevederi privind implementarea unui sistem de plată a TVA la încasarea facturilor, cu intrare în vigoare la data de 1 ianuarie 2013.
Pentru a veni în sprijinul contribuabililor Ministerul Finanţelor Publice a elaborat Ghidul privind aplicarea sistemului TVA la încasare.
Ghidul reuneşte într-un singur document toate prevederile legale din Codul fiscal, din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal precum şi din normele procedurale, necesare în cazul operaţiunilor care intră sub incidenţa sistemului TVA la încasare.
Ghidul este un instrument util oferit contribuabililor întrucât este structurat astfel încât să ofere, pe lângă selecţia şi gruparea coerentă a prevederilor referitoare doar la TVA la încasare existente în Codul fiscal şi în normele metodologice, şi explicaţii, comentarii, exemplificări, în situaţia în care înţelegerea textelor legale este mai dificilă sau necesită coroborări între diferite articole din cod şi din norme.
Având în vedere caracterul de noutate al acestor prevederi s-a considerat necesar să fie luate măsuri suplimentare pentru a aduce la cunoştinţa contribuabililor modul de aplicare a sistemului TVA la încasare.
Directorul executiv al Directiei Generale a Finantelor Publice a judeţului Satu Mare, Mircea Ardelean, anunta ca se asigura instruirea contribuabililor in sala de sedinte din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice în zilele de 27 noiembrie şi 4 decembrie, în intervalul orar 10:00 – 13:00, de catre specialisti din cadrul institutiei.
Persoanele vizate pentru participarea la aceste instruiri sunt toţi contribuabilii interesaţi de aplicarea sistemului TVA la încasare. Accesul contribuabililor va fi gratuit.
Participarea la acest eveniment se va realiza în limita locurilor disponibile şi în ordinea înscrierii. Pentru înscriere vă rugăm să transmiteţi datele dvs. de identificare (nume, societate, asociaţie, telefon, e-mail, fax, etc.) la adresa de e-mail hortensia.glodean.sm@mfinante.ro sau prin telefon la nr. 0261-768.990 si 0261-768.772 int.605.