Un incident care a avut loc în această săptămână la Mount Royal University din Calgary, provincia canadiană Alberta, arată cum nu se poate mai bine universalizarea tensiunilor ce caracterizează în acest moment societatea americană, dar care au depășit demult granițele acesteia.
O filmare video devenită repede viral pe rețelele de socializare a surprins un student certat de o colegă care îi cere insistent să-și scoată de pe cap șapca de baseball cu ditamai inscripția “Make America Great Again” (Să facem din nou America măreață)!
Acesta este sloganul electoral al candidatului Partidului Republican la președinția Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, iar studenta cere îndepărtarea șepcii deoarece ea consideră că inscripția ar fi un mesaj ce promovează discriminarea, rasismul și, în general, toate relele de care-l acuză hipsterii pe Donald Trump.
Cearta dintre cei doi tineri este chintesența dezbaterilor și conflictelor care polarizează în ultima vreme societatea americană și, în general, toată lumea occidentală. În timp ce fata Zoe Slusar îl acuză pe băiat că promovează o concepție discriminatorie la adresa imigranților sau a minorităților etnice, rasiale și sexuale, băiatul Matt Linder susține că are dreptul la libertatea de opinie, iar inscripția respectivă e doar un simplu slogan care nu promovează nimic din ceea ce văd hipsterii in spatele acestuia (Ba da, promovează, dar bine face! n.r.).
Mai mult, amicul care-l filmează pe student încearcă să-i explice studentei din ce în ce mai isterice că soția băiatului certat este chiar imigrantă, dar că trebuie făcută diferența între cei care ajung legal și corect pe continentul american și imigranții ilegali.
Între timp, în jurul lor se adună ciopor alți studenți, ca la urs, iar cel cu șapca este supus la un adevărat asediu, până ce un hipster uscățiv îi șterpelește șapca de pe cap, apoi, retrăgându-se la adăpost, strigă spre cei doi “fasciști” să plece. Filmarea se termină brusc, nu înainte ca cel care filmează să-i atragă atenția șterpelitorului că tocmai a furat un obiect ce nu-i aparține.
Ca informație de background, trebuie de știut că șepcile cu inscripția “Make America Great Again” sunt cele mai vândute articole de îmbrăcăminte în SUA în ultimele luni, dar sunt foarte populare și în Canada și chiar în unele țări din Europa de Vest, în rândul electoratului mai… hmmm, cum să spunem... mai “conservator”.
În același timp, universitățile de pe întregul continent nord-american au devenit un fel de cuiburi ale curentului politically correct și peste tot sunt delimitate așa-numitele “safe space” (spații de siguranță) în care studenții au pretenția să fie scutiți de orice formă de discriminare sau agresiune verbală ori fizică.
Filmulețul de la universitatea canadiană a aprins și mai tare spiritele pe tot continentul și nu a rămas fără urmări nici în viețile celor implicați în scandal. Zoe Slusar se plânge că a primit deja sute de amenințări cu moartea atât pe rețelele de socializare, cât și prin SMS. Ba mai mult, unii au aflat și numărul de telefon fix de la casa părinților ei și nu ezită să sune în zori de zi, la ora 5. Un mesaj telefonic de amenințare a ajuns și la secretariatul universității, iar Poliția a deschis deja o anchetă în acest caz.
Rectorul universității, David Docherty, a transmis un comunicat de presă în care se arată: “Ambii studenți au garantat dreptul de a-și exprima opiniile politice pe teritoriul campusului, iar conducerea universității nu le va limita sub nici o formă acest drept”.