Locale Altele
Duminica, 26 Martie 2017
Dum, 26 Mar 2017
LocaleSportAlteleOh CanadaOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Pentru a respecta drepturile trans-sexualilor, se interzice El sau Ea
Florin Răchitan  - Duminica, 30 Octombrie 2016

În timp ce la noi problemele legate de ideea de discriminare se reduc la întrebarea dacă e voie să-i numim țigani pe țigani, iar politicienii abili își fac pe neobservate capital electoral din întărâtarea unor grupuri de oameni unii împotriva altora pe tema drepturilor homosexualilor, peste Ocean lucrurile sunt mult mai “avansate” și se îndreaptă spre o direcție al cărei punct final îl intuim, dar până-și vor da și ei seama ce se întâmplă va fi, probabil, prea târziu pentru ei.

Ca de obicei, luptele se dau în campusurile universităților de pe continentul nord-american, unde oricum celebrele concepte de PC – corectitudine politică și Safe Space – spațiu personal protejat nu doar că fac ravagii, ci sunt chiar reglementate prin decizii oficiale ale conducerilor instituțiilor de învățământ superior, astfel încât sufletele firave ale copiilor răsfățați și isterici care se consideră minți luminate să fie ferite, pe cât posibil, de realitățile mai deranjante ale lumii ce-i înconjoară.

Astfel că, în timp ce părinții lor hipioți luptau ca să fie frumos și armonie, împotriva războiului din Vietnam, după ce au văzut copii bombardați cu napalm și și-au dat seama că despre asta e vorba în război, sau împotriva cursei înarmărilor promovată de Ronald Reagan pentru a pune cu botul pe labe Uniunea Sovietică, hipsterii de azi au probleme mult mai grave: luptă pentru interzicerea adresării cu pronume personale sau de politețe ce diferențiază persoanele în funcție de sexul lor.

În această categorie intră, de exemplu, pronumele personale he (el) sau she (ea), cu toate derivatele acestora, sau pronumele de politețe Mr. (domnul) sau Mrs. (doamna).

Motivarea sună cam așa: într-o epocă în care sunt la modă operațiile de schimbare a sexului și se fac campanii puternice pentru drepturile trans-sexualilor, care includ și obligativitatea de a autoriza numai toalete publice unisex, este greșit să ne adresăm unei persoane sau să vorbim despre persoana respectivă folosind pronumele el sau ea atâta vreme cât nu știm exact care este sexul asumat de persoana în cauză.

Vasăzică, se consideră discriminare dacă vorbim despre o persoană care, cel puțin la prima vedere pare a fi bărbat, folosind cuvintele el sau domnul. Aceeași regulă se aplică și în cazul femeilor, dar și în cazurile în care nu suntem foarte siguri, după aparențe, de sexul persoanei în cauză. În aceste situații se propune folosirea formei la plural a pronumelui personal neutru din punct de vedere al genului they (ei, ele), dar în ultima vreme s-au propus și o sumedenie de alte forme de adresare, despre care nu numai că nu știm ce-s alea, dar sunt chiar intraductibile în alte limbi: ze, hu, han, xu, Mx.

Poate că pentru noi toate acestea par a fi desprinse dintr-un roman de Franz Kafka, iar pentru filosoful lingvist Ludwig Wittgenstein ar fi constituit material de studiu pentru cel puțin încă un Tractatus cu care să-i exaspereze pe studenții de la Științele Comunicării, dar regulile acestea nu doar că sunt deja obligatorii în câteva universități americane, precum Michigan sau Columbia, dar la New York chiar se aplică sancțiuni pentru cei care nu le respectă.

Nebunia se propagă și dincolo de graniță, în mult-iubita noastră Canada, unde guvernul hipsteresc al băiețelului frumușel al tăticului, Justin Trudeau, vrea să facă pe plac propriului electorat care l-a adus la putere în urmă cu un an și promovează intens un proiect de lege cunoscut sub numele de Bill C-16, care ar pedepsi orice formă de discriminare după modelul deja impus în SUA.

La fel cum se întâmplă la americanii care tot nu înțeleg de unde are atâta susținere Donald Trump, a apărut și la canadieni o reacție contra. Din fericire, mișcarea de acolo are ca figură proeminentă un profesor de psihologie de la Universitatea din Toronto, Jordan Peterson, astfel că hipsterii pot să-l acuze, eventual, că ar fi nazist sau transfob (ăsta e un termen nou, care va fi foarte la modă în anii următori), dar în nici un caz nu-l pot considera redneck de Teleorman, cum sunt batjocoriți susținătorii lui Trump.

În esență, campania profesorului Peterson sună cam așa: nu sunt împotriva drepturilor trans-sexualilor sau ale celor care nu-și definesc persoana  în funcție de sex, dar îmi apăr propriul drept de a nu folosi cuvinte inventate pentru a desemna concepte create artificial în numele corectitudinii politice.

Sună pretențios pentru noi, cei care suntem obișnuiți cel mult cu etichetări pro sau contra gay în “dezbaterile” publice, dar într-o democrație cu rădăcini anglo-saxone de multe secole astea-s chestii serioase, nu doar dume aruncate ca momeală de eternii salvatori ai României pentru eternii fraeri tineri frumoși și liberi.

Ca să rezumăm pentru publicul de Facebook: pe de o parte este vorba de lupta unora pentru a-și impune în cadrul societății ceea ce consideră a fi propriile principii și valori legate de identitatea sexuală, precum și respectarea acestor valori de către ceilalți membri ai societății (cu sancțiunile de rigoare în caz contrar), iar pe de altă parte sunt alții care refuză să se supună acestor reguli noi și invocă, printre altele, libertatea de opinie și de exprimare.

Profesorul Jordan Peterson, de exemplu, susține că este pregătit să meargă până în pânzele albe pentru a-și apăra propria poziție în această chestiune, iar dacă Parlamentul de la Ottawa va vota legea cu pricina, atunci el cu siguranță nu se va supune acesteia, cu riscul de a fi dat afară de la catedră sau chiar de a face pușcărie.

Bineînțeles, viața profesorului nu a devenit prea ușoară în mijlocul cuibului de viespi PC de la Universitatea din Toronto. Merită vizionat filmulețul de mai jos, de la o adunare publică din campusul universității, în care Jordan Peterson are parte de o mostră de “toleranță” din partea apărătorilor valorilor democratice occidentale. Pentru cei care și înțeleg limba lui Shakespeare, reacția studentei bulversate, originară din Serbia, face toți banii: 

Tags: transgender  bill c-16  toronto  university  jordan peterson  


958 vizite
Distribuie pe

O profesoară canadiană, care lucrează într-un sat inuit izolat în zona arctică, a primit Nobel-ul Pedagogiei
Luni, 20 Martie 2017
O femeie care lucrează cu adolescenții cu probleme dintr-o comunitate inuită izolată din regiunea arctică a Canadei a primit duminică distincția de cel mai bun profesor din lume.   continuare

Sute de refugiați fug din SUA în Canada, de când Trump a devenit președinte
Duminica, 19 Februarie 2017
Foto-reportaj tulburător   continuare

Canadienii dezgheață drumurile cu zeamă de sfeclă roșie
Miercuri, 11 Ianuarie 2017
Drumurile miros a caramele   continuare

Ce primești în Canada când mergi cu scuterul pe autostradă, iarna pe viscol? O mașină cadou!
Marti, 6 Decembrie 2016
I s-a întâmplat unui norocos în Calgary   continuare

Poliția unui orășel canadian îi amenință cu muzică de Nickelback pe șoferii beți la volan
Duminica, 4 Decembrie 2016
E ca atunci când bețivii noștri ar fi amenințați cu Ștefan Bănică Jr.   continuare



jobs by neuvoo neuvoo.ro