Cu mai puțin de jumătate de an înaintea alegerilor la nivelul confederației canadiene, premierul liberal Justin Trudeau e în pericol de a nu-și duce până la capăt actualul mandat, dintr-un motiv care provoacă involuntar comparații cu situații similare din politica românească.
Ceea ce a pornit ca o veritabilă poveste de dragoste politică (Love Affair) între tânărul premier și ministrul Justiției din guvernul său s-a transformat într-un scandal de corupție (Lavalin Affair) în care e implicată o mare companie petrolieră canadiană.
Necazurile pentru chipeșul idol al hipsterilor din toată lumea au pornit de la un banal proces de corupție împotriva unei companii petroliere cu sediul central în provincia Quebec, de unde provine și familia Trudeau.
Societatea SNC-Lavalin este acuzată că la începutul anilor 2000, timp de un deceniu, a oferit șpăgi în valoare totală aproape 50 milioane de dolari autorităților libiene și familiei dictatorului Muammar Gaddafi pentru a avea acces la contracte grase în exploatarea petrolului din această țară nord-africană, încă înainte de declanșarea războiului civil ”susținut” de marile puteri occidentale care doreau și ele să pună mâna pe cât mai mult din uriașele rezerve de țiței. Șpăgile plătite de firma din Quebec includeau chiar și milioane de dolari achitate pentru prostituate și băuturi scumpe consumate la petrecerile uneia dintre beizadelele lui Gaddafi, atunci când acesta era invitat în ”sejururi de relaxare” în Canada.
Procesul contra SNC-Lavalin a început în 2015, aproximativ în perioada în care liberalii au ajuns la putere în Canada, iar de atunci Justin Trudeau ”a urmărit cu atenție” desfășurarea acestuia. Situația pare ciudată la prima vedere, adică e greu de înțeles de ce ditamai premierul e interesat de un proces care se referă la acte de corupție săvârșite în altă țară, dar prin care s-au asigurat profituri substanțiale pentru o companie canadiană ce are aproape 60.000 de angajați.
Miza e mai ușor de înțeles dacă avem în vedere o lege care stabilește destul de clar că, în cazul în care firma canadiană va fi găsită vinovată, aceasta nu va mai avea acces la nici un contract public pe teritoriul Canadei timp de 10 ani de zile. Ceea ce echivalează, practic, cu falimentul.
Încă nu s-a dovedit nimic concret, dar scandalul a izbucnit după ce fostul ministru al Justiției în Guvernul Trudeau, Jody Wilson-Raybould, a dezvăluit că la sfârșitul anului trecut, odată cu intrarea în faza finală a procesului, a început să primească ”telefoane” de la colegi ca să ”intervină politic”, astfel încât să se ajungă la o ”înțelegere amiabilă” între autorități și compania SNC-Lavalin.
Ea a evitat până acum să-l nominalizeze pe Justin Trudeau ca fiind sursa ”presiunilor politice” exercitate asupra ei în ultimele luni, dar cert este că, probabil din cauza refuzului ei de a ceda la aceste presiuni, în luna ianuarie a fost ”remaniată”, pentru a fi eliminată de la conducerea Ministerului Justiției și transferată pe un post considerat a fi ”de umplutură”, în fruntea Ministerului Veteranilor Militari. Cu această mișcare, Justin Trudeau și-a atras imediat oprobriul veteranilor, o categorie ce se bucură de un respect deosebit în societatea canadiană, țara fiind cunoscută la nivel mondial pentru contribuția sa la numeroase misiuni de menținere a păcii în toate zonele de conflict din lume.
Lucrurile s-au precipitat când, după nici o lună petrecută la conducerea Ministerului Veteranilor, Jody Wilson-Raybould și-a dat demisia din această funcție și s-a pus la dispoziția Comisiei Juridice a Parlamentului de la Ottawa, care a și audiat-o vineri timp de mai bine de trei ore, ceea ce probabil i-a scos transpirații reci premierului Justin Trudeau.
Între timp, bineînțeles că nici Opoziția nu a pierdut această ocazie picată din cer, liderul Partidului Conservator, Andrew Scheer, solicitându-i public premierului Justin Trudeau să-și prezinte demisia, deoarece ”nu mai are autoritatea morală să conducă Guvernul”. Andrew Scheer este viitorul contracandidat al lui Justin Trudeau la alegerile din toamnă, iar ultimele sondaje de opinie arată o scădere catastrofală a popularității acestuia din urmă, din cauza Scandalului SNC-Lavalin.
Dincolo de imoralitatea faptelor de corupție în care sunt sau nu implicați lideri ai guvernului liberal sau a jocurilor de culise cărora le cade victimă cel puțin un ministru, scandalul a scos la iveală și o uriașă ipocrizie a unor oameni politici considerați a fi până acum un fel de eroi ai neoliberalismului mondial, un exemplu de urmat pentru liderii altor țări despre care presa de mainstream susține că ar fi în degringoladă sau pe drumul sigur spre dictatură din cauza ”pierderii valorilor democrației adevărate”.
SNC-Lavalin este una dintre principalele beneficiare ale politicii duplicitare prin care Guvernul de la Ottawa impune, de exemplu, restricții și reguli drastice companiilor petroliere ce activează în partea de Vest a Canadei, în numele nobilei lupte pentru protejarea mediului și împotriva încălzirii globale, în timp ce nu numai că permite importul masiv de petrol din țări precum Libia, fără să impună aceleași restricții și reguli pe Coasta de Est, dar mai și intervine pentru ”maleabilizarea” legilor existente, favorizând ”rechinii” de pe piața capitalistă. Iar suspiciunea este că ei nu fac toate aceste lucruri chiar ”gratis” sau "pentru interesul național”.
Această dublă-măsură a înfuriat întreaga opinie publică din provinciile vestice ale Canadei, unde se vorbește deja chiar despre ”separare”, iar una dintre reacțiile dramatice a fost ”convoiul camioanelor” ce a străbătut luna trecută toată țara uriașă cât un continent, pentru a participa la un protest în fața Parlamentului din Ottawa.