Impunerea de tarife similare, boicotul produselor americane, drapelul canadian devenit un simbol al rezistenței în ambele părți ale graniței și o victorie aproape obigatorie la hochei sunt elementele principale prin care canadienii ripostează în războiul comercial declanșat de noua administrație Trump din țara vecină, oferind lumii întregi, din nou, nu doar un exemplu de solidaritate națională și renaștere neaștepată a patriotismului, dar și despre cum ar trebui tratați nebunii care ajung în poziții de putere.

Canadienii au mai avut ”frecușuri” în istorie cu vecinii de la Sud, dar situația actuală, provocată de nebuniile unui băiețel al tăticului, ajuns la Casa Albă după ce a fraierit jumătate de țară cu povești fantasmagorice (nu știu de unde mi se pare cunoscut scenariul :))))) i-a pus pe actualii canadieni, cunoscuți ca fiind unii dintre cei mai politicoși și mai blajini oameni din lume, într-o postură necunoscută lor de multe generații și la care nu s-ar fi gândit niciodată.

Însăși identitatea națională canadiană s-a născut ca o reacție la cea a americană chiar în timpul Războiul de Independență pe care l-au purtat rebelii din cele 13 colonii de pe Coasta de Est împotriva Coroanei Britanice, în urma căruia s-au înființat primele State Unite ale Americii. Locuitorii din coloniile europene stabilite în Nordul înghețat au fost invitați și ei să se alăture SUA, dar au refuzat ferm și au rămas loiali până în ziua de azi monarhului de pe partea cealaltă a Atlanticului, chiar dacă între timp și-au făcut și ei, practic, o țară de sine stătătoare, care mai aparține doar teoretic de fosta putere colonială.

Chiar și înființarea Confederației Canadiene, în a doua jumătate a secolului XIX, a fost o măsură mai degrabă preventivă, din necesitatea de a face față prin propriile puteri, cu un guvern central și armată proprie, potențialei amenințări pe care o reprezenta SUA din ce în ce mai agresivă după Războiul Civil, în timpul căruia au avut loc și câteva incidente la granița comună, iar canadienii au înțeles că nu se pot baza exlusiv pe protecția asigurată de cele câteva garnizoane britanice din ceea ce sunt acum provinciile Quebec și Ontario.

Primul test de rezistență pe care l-a trecut cu brio tânăra confederație canadiană a fost criza prin care americanii, lansați într-o campanie furtunoasă de cucerire a Vestului Sălbatic, au încercat să pună mâna pe teritoriul actualei provincii British Columbia, ce reprezintă, practic, o punte de legătură terestră între SUA și Alaska proaspăt cumpărată atunci de la Rusia țaristă.

Pe baza sloganului ”America este a americanilor” (referindu-se la întregul continent nord-american), colonia britanică de pe malul Pacificului, ce nu fusese integrată încă în Confederația Canadiană, s-a umplut de cetățeni americani veniți de peste graniță, care au și început să organizeze o campanie de promovare a unirii cu SUA, fiind conștienți de importanța strategică pe care o are bucata aceea de pământ locuit până atunci doar de triburile de indigeni.

Doar că bucata aceea de pământ avea importanță strategică uriașă și pentru Imperiul Britanic, ce stăpânea atunci cam jumătate din globul pământesc și avea planuri mari prin care doreau să transforme micuțul sat pescăresc Vancouver în portul comercial uriaș care e acum, ”închizând” astfel circuitul produselor exportate din coloniile britanice de jur-împrejurul planetei.

A urmat un război al propagandei, probabil primul de acest fel din istorie, prin care atât canadienii, cât și americanii încercau să-i convingă pe locuitorii buimăciți din British Columbia de avantajele apartenenței la o țară sau alta. Până la urmă, argumentul care a contat cel mai mult a fost promisiunea canadienilor de a construi o cale ferată de importanță uriașă la vremea respectivă, pentru a lega coasta Pacificului, peste Munții Stâncoși, de preeriile întinse ce tocmai erau integrate în Confederația Canadiană. Calea ferată a fost construită în timp record, cu sacrificii uriașe atât financiare, cât și în vieți omenești, sute de muncitori, majoritatea chinezi ”importați” cu corăbiile de peste Pacific, pierzându-și viața în accidente de muncă pe traseul ce a străpuns munții și reprezintă până în ziua de azi o cale vitală de transport pentru întreaga țară.

Relația dintre cele două țări vecine s-a mai domolit după aceste episoade, iar în ultima sută de ani colaborarea dintre ele a devenit un exemplu de urmat pentru întreaga lume. Granița comună este cea mai lungă frontieră nepăzită din lume și, până de curând, nici nu s-a considerat că ar fi neapărat nevoie de prezența unor polițiști înarmați în zonă. Cetățenii americani au dreptul incontestabil să parcurgă drumul de legătură între Alaska și SUA continentală, chiar prin British Columbia, drum construit chiar de armata americană cu ajutor canadian, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru aprovizionarea trupelor staționate acolo și apărarea Insulelor Aleutine, din care unele au fost ocupate, pentru puțin timp, de japonezi. Drumul a rămas deschis, cu anumite restricții, chiar și în timpul recentei pandemii de Covid, când tot restul graniței era, teoretic, închis, adică nu se putea traversa legal.

De-altfel, în ambele războaie mondiale, cele două țări vecine au fost mereu aliate de nădejde, iar cooperarea a continuat până în zilele noastre, întreaga apărare aeriană a continentului nord-american fiind asigurată de sistemul NORAD administrat împreună. O cooperare de un simbolism ieșit din comun este și cea din domeniul explorării spațiului cosmic, în care canadienii își au partea lor importantă la NASA (cel mai popular element al acestei cooperări, pentru cunoscători, este brațul robotic CanadArm instalat pe toate navele spațiale americane, pentru încărcarea-descărcarea proviziilor).

Acestei prietenii tradiționale i se datorează, în mare măsură, și funcționarea Stației Spațiale Internaționale, la bordul căreia astronautul vedetă al canadienilor, Chris Hadfield, a înregistrat versiunea proprie a creației legendarului David Bowie, care sună straniu de actual în aceste vremuri (videoclipul poate fi vizionat la finalul articolului).

Dar cooperarea dintre vecini nu este doar simbolică, ci cât se poate de concretă din punct de vedere economic. Canada și SUA sunt, pe bază de reciprocitate, cei mai importanți parteneri economici pentru fiecare, cu schimburi comerciale în valoare medie de 2,5 miliarde de dolari în fiecare zi a anului, constând în produse exportate, respectiv importate cam la valori egale peste graniță.

Atât aprovizionarea cu materie primă sau alte produse, cât și milioane de locuri de muncă de o parte și alta a graniței depind de această relație comercială ce s-a desfășurat, până de curând, fără tarife vamale, aproximativ pe modelul implementat cu succes între țările membre ale Uniunii Europene. Până nu demult...

Apoi a venit Trump și, cu experiența unui copil răsfățat care a reușit performanța unică de a-și  falimenta cazinourile din Atlantic City – New Jersey, i s-a năzărit să pună taxe vamale de 25% pe produsele importate din Canada și Mexic, respectiv 10% pentru energia electrică importată din Canada. E comportamentul unui interlop de Chiajna care cere taxă de protecție de la clanurile aliate, fără să înțeleagă efectele imediate sau pe termen lung ale unor astfel de măsuri, despre care el crede că ar proteja economia americană.

Mai pe înțelesul georgeștilor, care e posibil să citească acest articol, explicații ca la grupa mijlocie de la grădiniță: dacă bagi tarif vamal de 25% pe bananele importate din Africa, asta înseamnă automat creșterea cu cel puțin 25% a prețului bananelor din supermarket, astfel că ”suveraniștii” vor avea un nou motiv să ”boicoteze” supermarketurile multinaționale care ”fac profit pe spinarea poporului”.

Noa, fix asta se întâmplă acum în America! ;)) Unde mai pui că unul dintre cei mai ”ciudați” premieri de provincie din Canada, Doug Ford din Ontario, considerat a fi, până acum, un fel de Trump de Canada, a reacționat imediat la șantaj și amenință cu introducerea, la rândului lui, a unui tarif vamal pentru energia produsă inclusiv de turbinele hidrocentralei de la Cascada Niagara și care alimentează cam 1,5 milioane de gospodării și instituții din statele vecine americane, New York, Michigan și Minnesota, ceea ce, conform estimărilor, ar duce la o scumpire a facturilor cu cel puțin 100 dolari în fiecare lună. În plină criză economică!!!

Doug Ford nu e singurul oficial canadian care ripostează dur la șantajul american, pe fondul amenințărilor voalate ale lui Donald Trump de a face din Canada cel de-al 51-lea stat american. La fel au reacționat și ceilalți premieri din cele zece provincii canadiene, indiferent de care parte a baricadei politice s-ar afla, într-o manifestare de solidaritate și uniune națională cum nu prea s-a mai văzut în Canada, cel puțin nu în ultimele decenii.

Între timp, și guvernul federal condus încă de premierul liberal Justin Trudeau a publicat un plan de măsuri economice prin care ripostează, în mai multe etape, la tarifele vamale impuse de administrația de la Washington.

În prima fază, s-au impus niște tarife similare pentru produse importate din SUA în valoare totală de 30 miliarde de dolari, dar acestea sunt doar un ”avertisment”, guvernul de la Ottawa încercând să păstreze o ”ușă deschisă” pentru negocieri viitoare cu Trump, în speranța că acesta se va răzgândi, așa cum s-a mai întâmplat în nebunia din ultimele zile. Dacă nu, în următoare fază se vor impune tarife pentru bunuri în valoare totală de 125 miliarde dolari. Apoi, tot așa...

Doar că Trump, supărat de o asemenea ”obrăznicie”, tocmai a anunțat că dublează tarifele stabilite pentru Canada. Iar nebunia continuă...

Între timp, războiul comercial cu vecinii are efecte neașteptate pe scena politică din Canada. Fostul guvernator al Băncii Centrale, Mark Carney, a câștigat detașat alegerile pentru funcția de președinte al Partidului Liberal și îl va înlocui, interimar, pe actualul prim-ministru Justin Trudeau, aflat la al treilea mandat la conducerea țării, care și-a anunțat mai demult demisia, dar a așteptat până i s-a găsit un înlocuitor pe baza votului colegilor din partid.

Alegerile generale sunt programate spre sfârșitul acestui an în Canada, dar e mai mult decât probabil că acestea vor fi organizate mai devreme, probabil în luna următoare, pentru a nu lăsa țara fără o conducere adevărată, votată de populație, în aceste vremuri tulburi.

Dacă până acum cei din opoziția conservatoare, considerați a fi un fel de ”frați” ai republicanilor americani, au avut prima șansă în sondajele de opinie, acum, de când cu nebunia lui Trump, opțiunile electoratului canadian par să se schimbe, iar liberalii sunt din nou pe cai mari, mai ales că noul lider Mark Carney a transmis încă din primul său discurs în noua funcție mesaje și mai dure către Washington.

Dar nu doar politicienii fac pe vitejii în Canada. Un val de patriotism nemaiîntâlnit străbate toată țara cât un continent, de la un capăt la altul, iar oamenii simpli boicotează (cu adevărat, nu ca suveraniștii de la noi ;)) toate produsele americane de pe rafturile supermarketurilor. S-a ajuns la situații hilare în care, de exemplu, clienții preferă să cumpere sucurile de portocale importate din Mexic, dar îmbuteliate în Canada, chiar dacă sunt mai scumpe, decât să dea banii pe sucurile importate din același Mexic, dar îmbuteliate în SUA, apoi exportate în Canada :))))))

O lovitură și mai grea au suferit marii producători americani de alcool, precum cei cu vestitele brand-uri de whisky de genul Jack Daniel’s. ”Nebunul” Doug Ford din Ontario a dat ordin ca toate sticlele de whisky americane să fie îndepărtate de pe rafturile magazinelor de specialitate care funcționează sub licența statului (în Canada, băuturile alcoolice se vând exclusiv în așa-numitele liquor stores, deținute de stat, sau în baruri, pentru consum la fața locului) și să fie înlocuite cu excelentele whisky-uri canadiene. Astfel, marii producători americani de whisky, bere sau alte băuturi alcoolice au pierdut nu mai puțin de un miliard de dolari dintr-o lovitură!

Site-urile din Canada care promovează produsele locale de orice fel au ajuns la valori record de trafic, iar canalele de social-media sunt pline de grupuri în care se promovează produsele sau serviciile firmelor autohtone, cam la fel cum au procedat românii în timpul pandemiei. De asemenea, guvernul federal, dar și guvernele provinciale au elaborat programe de sprijin pentru firmele locale, parcă inspirate din programele asemănătoare derulate din fonduri europene de la noi.

Lupta se dă, însă, nu doar pe frontul economic, ci și pe cel cultural, sportiv, etc. S-a făcut mare vâlvă în februarie, când s-a desfăurat Cupa celor 4 Națiuni, o competiție tradițională de hochei la care participă, alături de echipa Canadei, unde acesta este sport național, selecționatele SUA, Suedia și Finlanda, adică marile puteri ale hocheiului mondial. Dacă în faza preliminară a competiției, echipa canadiană a pierdut surprinzător în fața americanilor, sportivii din cele două țări s-au întâlnit din nou în finală, într-un meci în care, probabil pentru prima oară în istorie, suporterii celor două echipe au huiduit imnurile naționale ale celor două țări, într-o atmosferă tensionată cum nu s-a mai văzut niciodată în NHL. Canadienii au luptat ”ca și cum ar fi fost ultima bătălie” și au câștigat în prelungiri cu 3-2, în uralele publicului compus în mare parte din francofonii din provincia Quebec. Comentatorii sportivi au și remarcat că ”trebuie să-i enervezi foarte tare ca să cânte din toți rărunchii imnul canadian”, făcând aluzie la tensiunile istorice dintre Quebec și restul Canadei, francofonii având de mai multe ori inițiativa de a-și forma un stat propriu, independent. De data aceasta, însă, au fost cei mai mândri canadieni posibil ;))

Mai mult, drapelul canadian a devenit în ultimele săptămâni un simbol al rezistenței nu doar pe teritoriul Canadei, ci și dincolo de graniță, în rândul americanilor dezamăgiți de năpasta cu care s-au ales în țara lor.

Canalele de social media sunt pline cu fotografii cu drapelul canadian, arborat de multe ori alături de cel american, pe casele unde locuiesc votanți democrați sau republicani treziți brusc la realitate (inclusiv cei care l-au votat pe Trump, apoi au primit e-mailuri de concediere din job-urile lor de la trupa de imberbi condusă de marioneta Elon Musk ;))

Iar graffiti-ul de pe un perete din provincia Alberta spune tot: nu există dușman mai mare decât un prieten trădat!