Locale Altele
Joi, 4 Iunie 2020
Joi, 4 Iun 2020
LocaleSportAlteleAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Vrei să te odihnești mai bine? Iată 3 elemente ESENȚIALE ce nu ar trebui să-ți lipsească din dormitor!
SM Online  - Miercuri, 29 Ianuarie 2020

Dormitorul este considerat principala încăpere din locuință în care te relaxezi după o zi de muncă, pentru a-ți reîncărca bateriile.

Un somn de calitate este unul dintre cei mai importanți factori când vine vorba despre o stare generală bună de sănătate, așadar ar trebui să te asiguri că te odihnești în mod corespunzător. Multe persoane resimt permanent o stare de oboseală, iar, la acest lucru, poate contribui și somnul deficitar, mai ales pe timpul nopții.

Este dovedit faptul că decorul și atmosfera din dormitor sunt elemente importante care îți pot asigura un somn profund, de calitate, în fiecare noapte. Deși nu se pune mult accent pe acestea, este recomandat, totuși, să fie alese special pentru a te simți bine, a te relaxa și a te odihni în mod corespunzător. De la salteaua aleasă, până la culori, așternuturi și lumini, spre exemplu, toate pot inspira o stare de liniște și pace.

Iată, așadar, 3 elemente esențiale ce îți pot influența somnul în mod pozitiv în fiecare zi:

1. Saltea de calitate

Aceasta este la fel sau chiar mai importantă decât patul propriu-zis, deși multe persoane se axează mai mult pe cadru și dimensiuni și mai puțin pe o saltea bună. În realitate, însă, alegerea acestor două elemente ar trebui să meargă în paralel și nu ar trebui să se facă rabat din punct de vedere calitativ. 

Drept urmare, la capitolul saltele pentru pat poți opta pentru modele confortabile cu spumă sau ortopedice, spre exemplu - acestea asigură o postură bună a coloanei în timpul somnului și majoritatea se mulează perfect după forma corpului.

O saltea de calitate este, probabil, principalul element din dormitor care îți poate oferi o poziție corespunzătoare pentru a te odihni și, chiar dacă poate fi puțin mai costisitoare, investiția este pe termen lung și durabilitatea se poate întinde chiar și pe mai bine de zece ani. 

2. Corpuri de iluminat ambientale

Este recomandat ca în dormitor lumina să nu fie prea puternică, ceea ce înseamnă că ai putea să te orientezi spre corpuri de iluminat ambientale, spre exemplu. Lămpile mici de noptieră cu lumină difuză sunt perfecte pentru relaxare și nu deranjează din punct de vedere vizual. Totodată, îl poți înlocui pe cel din tavan cu diverse spoturi sau aplici mici montate pe pereți.

Indiferent de tipul de corp de iluminat pe care îl alegi, important este ca luminozitatea să nu te deranjeze seara, ci din contră, să-ți ofere relaxare și să creeze o atmosferă propice somnului.

3. Perne potrivite

Nu doar salteaua ar trebui aleasă cu grijă, ci și pernele. Acestea au ca rol principal alinierea corectă a coloanei vertebrale cu capul, în așa fel încât să nu te trezești cu dureri musculare în timpul nopții sau a doua zi. Se consideră că este bine să ai pe pat mai multe astfel de elemente de diferite dimensiuni și forme, în funcție de poziția în care vrei să dormi. 

Există numeroase tipuri de perne din care poți alege, de la cele clasice cu puf de gâscă, până la cele cu spumă de memorie, antibacteriene sau ortopedice, în funcție de nevoile și cerințele tale.

În concluzie, dacă ai probleme cu somnul și nu știi exact din ce cauză, modul în care este amenajat dormitorul ar putea fi unul dintre motive - poți încerca să faci o schimbare conform sfaturilor de mai sus și să afli dacă nu cumva aici era problema.

Sursa foto: unsplash.com

 
3570 vizite
Distribuie pe