Despre eficiența energetică a caselor se discută tot mai des în țările comunității europene, iar lucrul acesta se datorează în special faptului că, în ultimii ani, am fost cu toții prea risipitori cu resursele planetei.
E datoria noastră să devenim responsabili și să luăm măsuri, iar un prim pas pe care îl putem face este eficientizarea energetică a caselor și a construcțiilor publice.
Directiva Parlamentului European și a Consiliului European 2010/31/UE prevede creșterea eficienței tuturor clădirilor noi și stabilește ca ele să fie performante energetic până la finalul anului 2020.
Dacă te întrebi cum poate o clădire nouă sau o clădire publică să devină eficientă energetic, răspunsul este simplu: izolația!
Trei motive care să te convingă de faptul că locuința ta are nevoie de izolație exterioară:
1. Pentru a eficientiza costurile de întreținere
Conform Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, cel mai mare consum, adică 57%, este cauzat de încălzirea locuinței, iar pentru aerul condiționat se consumă 25% din energie. Reabilitarea termică a unei clădiri constă în:
- izolarea exterioară a peretilor;
- montarea geamurilor termopan;
- înlocuirea conductelor de distribuție;
Ca urmare, pereții casei ar rămâne vara relativ reci, iar iarna ar distribui căldura, iar costurile tale pentru curent și gaz s-ar reduce.
2. Pentru a menține umezeala departe de structura casei
Pereții neizolați determină o creștere nesănătoasă a nivelului de umezeală din locuință, ceea ce poate duce la:
- apariția igrasiei și a mucegaiului;
- apariția acarienilor;
- deformarea parchetului și a mobilierului;
- mirosuri neplăcute;
În general apa provenită din mediul exterior, datorată ploilor, zăpezii sau a ceții, se depune pe pereții exteriori ai casei și apoi se infiltrează în tencuială. Izolația exterioară eficientă implică, pe lângă materiale inerte termic și folii bariere de vapori cu efect anticondens. Așadar, umiditatea nu mai poate pătrunde în locuința ta.
3. Pentru a izola fonic locuinta
Organizația Mondială a Sănătății a determinat că poluarea fonică reprezintă un factor de risc major pentru sănătatea ta și poate cauza:
- stres;
- tulburări ale somnului;
- hipertensiune;
- pierderea treptată a auzului;
- tinnitus (zgomot perceput în ureche/cap) .
Izolarea exterioară reduce semnificativ o mare parte din zgomotele cauzate de trafic, de șantiere sau de zonele industriale.
Unde ai putea să aplici izolația exterioară?
- la nivelul pereților exteriori
- la nivelul fundației
- la nivelul mansardei si a podului
- la nivelul tavanului.
Dacă te-ai decis deja să îți izolezi casa, îți recomandăm să alegi izolația cu celuloză la nivelul mansardei sau al podului deoarece:
- izolatia din celuloză este suflată sau pulverizată, în felul acesta celuloza umple golurile și oprește mai bine scurgerile de aer;
- formează un strat compact de izolare, fără punți termice după aplicare;
- te vei bucura de facturi mai mici la energie;
- calitatea aerului se va îmbunătăți considerabil și vei avea parte de un microclimat sănătos în căminul tău;
- izolația naturală nu emite substanțe volatile periculoase pentru sănătatea ta și a mediului;
- vei beneficia de o izolație fonică perfectă;
- vei observa performanțe termice sporite, casa ta va fi mai caldă iarna și mai răcoroasă vara;
- materialele sunt tratate împotriva focului, mucegaiului, insectelor si rozătoarelor;
- vei fi surprins de execuția rapidă a izolației, fără creare de deșeuri.
Cu siguranță aceste motive te-au convins să transformi casa într-un cămin eficient energetic. Alege inteligent și contactează acum unul dintre reprezentanții cei mai experimentați de la izolatiinaturale.ro pentru mai multe detalii!