Achiziționarea primei mașini este un moment important în viața oricărui șofer, indiferent de vârstă și de experiența pe șosele. Investiția considerabilă implică și responsabilitate față de procesul de cumpărare.
Îți prezentăm câteva aspecte de care să ții cont înainte de a achiziționa mașina pe care ți-o dorești și de ce va trebui să te ocupi pentru a o întreține corect:
Stabilirea bugetuluiChiar dacă nu ești sigur ce model vrei să achiziționezi, stabilirea unui buget este esențială. Asigură-te că ai în vedere și costurile ulterioare, pentru întreținerea mașinii și pentru documentele necesare, nu doar banii necesari pentru achiziție. De exemplu, acordă atenție consumului mediu de combustibil pe care îl are un model sau altul de autoturism. Acesta îți poate aduce costuri lunare ridicate, în special dacă vei folosi mașina zilnic.
Achiziționarea componentelor consumabile pentru mașină este un detaliu important de luat în considerare la capitolul buget general pentru întreținerea mașinii. În cazul mașinilor tip SUV, anvelopele necesare au dimensiuni mai mari, ceea ce implică și o cheltuială mai mare. Verifică prețurile la cauciucuri de iarnă de la E-roți pentru a-ți face un calcul realist și pentru a descoperi noutățile în materie de cauciucuri de calitate pentru toate tipurile de autoturisme.
Alegerea combustibiluluiUn detaliu important pentru fiecare șofer și proprietar de mașină este tipul de combustibil pe care îl folosește mașina sa. Poți alege între benzină, motorină, dar acum și autoturism electric sau hibrid. Planurile pentru viitor indică o schimbare majoră spre fabricarea exclusiv a mașinilor electrice și hibride, dar încă poți opta pentru variantele clasice, care vor rula pe șosele ani buni de acum încolo.
Avantajele principale ale mașinilor pe benzină este defectarea mai rară a anumitor componente și un sistem al motorului mai puțin complicat, în timp ce mașinile pe motorină consumă mai puțin combustibil. În cazul celor din urmă trebuie să ai în vedere că sunt cel mai potrivite pentru drumuri lungi, la viteze mai mari, precum cele pe autostradă. Dacă ai nevoie de o mașină pe care să o folosești zilnic în drum spre muncă, optează pentru cea pe benzină.
Verificarea nivelului de siguranțăMașina pe care o achiziționezi trebuie să îți ofere confort la volan, dar, mai ales, siguranță. În funcție de bugetul pe care îl ai la dispoziție, poți alege o mașină mai nouă, care dispune de o serie de sisteme de ultimă generație de prevenire a accidentelor sau de asistență. Însă dacă bugetul nu îți permite, o mașină mai veche poate fi la fel de potrivită.
Poți verifica nivelul de siguranță al unei mașini prin accesarea site-ului EURO NCAP, autoritatea care stabilește nivelul de siguranță oferit de toate mașinile fabricate. Acestea sunt expuse testelor riguroase de coliziune, în urma căror primesc o serie de calificative pentru fiecare tip de impact. Vei găsi chiar și testele de siguranță ale modelelor de autoturisme mai vechi.
Nu uita că cel mai important aspect înainte de cumpărarea unei mașini este verificarea stării tehnice. Dacă este posibil, fă o vizită la service înainte de a bate palma cu vânzătorul și verifică în detaliu documentele care atestă reviziile anuale, reparațiile sau schimburile de piese.
Sursa foto: unsplash.com