Locale Altele
Vineri, 3 Februarie 2023
Vin, 3 Feb 2023
5 motive pentru care ai prea multe datorii. Iată ce ai putea să faci
SM Online  - Joi, 5 Ianuarie 2023

Da, știm, în general veniturile sunt mult prea mici iar cheltuielile mult prea mari, dar dacă nu reușești să le ții sub control, în curând vei începe să acumulezi datorii și va fi din ce în ce mai greu să ieși din această situație.

Iată 5 motive pentru care riști să te afunzi în datorii și ce recomandăm să faci pentru a îmbunătăți această situație:

1. Cheltuielile tale sunt prea mari

Dacă te-ai aglomerat financiar în ultima perioadă și ai acumulat credite sau datorii pe la prieteni sau familie pentru diferite nevoi personale, situația ta economică se poate deteriora și mai mult dacă nu iei măsuri rapid de a reduce serios cheltuielile pentru a putea achita datoriile, măcar la timp, pentru a nu fi nevoit să plătești penalități sau alte taxe de întârziere.

Este bine pentru portofelul tău să îți notezi toate cheltuielile și să le evidențiezi pe cele inutile, pe care mai apoi să le reduci considerabil, astfel încât să profiți de venitul tău disponibil pentru a-ți rambursa cât mai multe dintre datorii și credite.

2. Nu dispui de niciun venit suplimentar

Dacă ai o singură sursă de venit, cu siguranță cheltuielile tale sunt dependente în exclusivitate de aceasta, iar riscul de a ajunge în incapacitate de plată este destul de mare atunci când această sursă de venit dispare sau își reduce considerabil volumul. Nu mai este niciun secret pentru că nimeni că pentru a fi capabil să economisești bani și pentru a achita din datorii și credite ar trebui să găsești moduri alternative de a-ți suplimenta veniturile.

Poți lucra part-time, poți încerca să investești într-o mică afacere, poți dezvolta o pasiune pe care ulterior să o monetizezi și să devină o sursă alternativă de venit, exemplu: pictat, cursuri pe diferite teme, mici servicii de croitorie, etc.

3. Nu ai o evidență clară a cheltuielilor

Știi în fiecare lună unde se duc banii tăi? Dacă te uiți pe istoricul tranzacțiilor din contul tău bancar și rămâi nedumerit pe ce anume ai cheltuit atâția bani, înseamnă că ai o problemă serioasă. Dacă obișnuiești să faci plățile în numerar, este și mai greu de urmărit aceste cheltuieli, dar problema este la fel de gravă.

Este recomandat să ții o evidență clară a cheltuielilor familiei, fie că o faci pe un caiet, agendă, în telefon sau pe calculatorul personal într-un fișier excel. Acest obicei te va ajuta să urmărești exact activitățile financiare pentru a ști cum să gestionezi mai departe cheltuielile.  Astfel vei putea ajusta cheltuielile inutile care periclitează fericirea portofelului tău crescându-ți numărul datoriilor.

4. Nu profiți la maxim de produsele financiare

Uiți să plătești facturi sau rate la creditele curente pe care le ai? Ai opțiunea de a seta plata automată a acestor facturi prin serviciile puse la dispoziție de banca ta.  Îți poți achita facturile și creditele rapid, pe pilot automat, lunar, din contul tău curent.

Alte produse financiare sau oferte precum ar fi cardurile de cumpărături cu dobândă zero, sau ofertele la credit de tipul 0% dobândă în primele 30 de zile pentru creditele de nevoi personale acordate de instituțiile financiare nebancare. Practic poți aplica la un credit online, din confortul casei tale și primești banii pe card aproape instant. Și da, ai posibilitatea de a achita ratele creditului, tot automat, în fiecare lună direct de pe cardul pe care ți-au fost virați bani. Astfel uiți de grija perioadelor scadente și a eventualelor penalități de întârziere care ar putea să intervină.

Tot ce trebuie să faci este să îți aloci câteva minute pentru a configura aceste tranzacții automate din contul tău curent, pentru anumite facturi lunare.

5. Nu ai un buget personal

Banii sunt făcuți ca să circule, dar dacă nu ai un plan bine stabilit atunci riști să ajungi să arunci banii în stânga și în dreapta fără rost. Mai mult decât atât, statistic vorbind, ¾ dintre români nu dețin economii pentru situații de urgență și nu au un plan pentru plata datoriilor la bănci.

Așadar, gândește-te la lucrurile care îți aduc cea mai mare bucurie atunci când le cumperi, și alocă o anumită sumă de bani pentru acestea, dar limitează-te la câteva (unul sau două), fără a-ți “permite” prea multe lucruri, mai ales dacă ești deja în situația în care ai acumulat un număr de datorii.

1954 vizite
Distribuie pe