Locale Altele
Marti, 30 Noiembrie 2021
Marti, 30 Nov 2021
Două tinere prinse sub dărâmături într-o cabană. Una a murit.
Florin Răchitan  - Luni, 20 Ianuarie 2014

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare a fost alertat chiar în timpul în care în Centrul Nou se desfăşura ceremonia de predare a celor şase maşini speciale de intervenţie, iar pompierii s-au deplasat imediat la Petea, unde două tinere erau prinse sub dărâmăturile unei cabane de lemn amplasată pe marginea drumului spre vamă.

Cele două tinere, cu vârste în jur de 22 ani, provin din comunitatea rromă din localitate şi au intrat în cabana părăsită pentru a-şi procura scânduri şi alte materiale lemnoase, pentru foc.

În condiţii încă neelucidate, se pare că ele au slăbit structura de rezistenţă a cabanei, care şi aşa era şubredă, iar plafonul şi grinzile de lemn au căzut peste ele, întreaga clădire înclinându-se în partea frontală.

Localnicii au alertat autorităţile, după ce au auzit strigăte de ajutor din interiorul cabanei. Pompierii sosiţi la faţa locului au descoperit înăuntru cadavrul uneia dintre tinere, Timea Varga, dar cealaltă, Gina Mezei, era încă în viaţă şi comunica cu salvatorii.

A început o cursă contra-cronometru pentru salvarea Ginei Mezei, care era imobilizată sub peretele frontal al cabanei şi, din cauza structurii slăbite, exista riscul ca aceasta să cadă peste ea în orice clipă.

Folosind mijloacele specifice din dotare, pompierii au proptit peretele cabanei şi, practic, şi-au făcut drum cu drujba printre dărâmături până au ajuns la tânăra care era deja într-o stare de semi-conştienţă. Au salvat-o la timp şi au predat-o echipajului de Ambulanţă, starea ei fiind stabilă. Gina Mezei are şase copii mici, iar victima, Timea Varga, nu era căsătorită şi nu avea copii.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili responsabilitatea patronului cabanei de lemn ce a funcţionat multă vreme ca bufet şi nu a fost dărâmată, în ciuda somaţiilor repetate ale autorităţilor locale. Se pare că abia acum va fi dărâmată, pentru a nu mai reprezenta un pericol pentru nimeni.

2704 vizite
Distribuie pe