Locale Altele
Duminica, 20 Septembrie 2020
Dum, 20 Sept 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Aproape 50 de copii din Odoreu au suferit toxiinfecţie alimentară
Florin Răchitan  - Miercuri, 22 Ianuarie 2014

Imediat după pauza mare de la şcoală, când şi-au primit porţiile de lapte şi cornuri, mai mulţi elevi din clasele gimnaziale au acuzat dureri de burtă şi vărsături. Primii copii au fost duşi la dispensarul comunal, ce se află în vecinătatea şcolii, iar cadrele medicale de acolo au alertat Spitalul Judeţean Satu Mare, fiind clar că era vorba de o toxiinfecţie alimentară în masă.

Timp de două ore, ambulanţele de la spital şi de la SMURD au făcut mai multe drumuri între Odoreu şi Satu Mare, transportând la Unitatea de Primire Urgenţe 23 copii în prima fază, iar acestora li s-au alăturat alţi 10 până la orele amiezii.








Din fericire, nici unul dintre cazuri nu s-a dovedit a fi grav, toţi copiii intrând pe picioarele lor în spital, acuzând însă, în continuare, dureri de burtă. Ei au fost primiţi imediat la Urgenţe Pediatrie, unde au fost stabilizaţi cu perfuzii şi medicamente.




La spital au sosit imediat preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, respectiv Mircea Govor, precum şi prefectul Eugeniu Avram, care s-au interesat de starea copiilor şi au dispus primele măsuri pentru evitarea răspândirii acestei toxiinfecţii la nivel de judeţ.

Deoarece copiii s-au plâns că au simţit un gust acru al laptelui pe care l-au băut din cutiile primite la şcoală, autorităţile judeţene au sistat temporar programul „Cornul şi laptele” la toate şcolile din judeţ, până la stabilirea cu exactitate a cauzei toxiinfecţiei.

„Am dispus urgent să oprim furnizarea laptelui în şcolile din judeţ până când identificăm din ce lot a apărut această problemă, dacă laptele a fost de vină sau au consumat  altceva aceşti copii. Am cerut spitalului să identificăm paturile libere pe toate secţiile, dacă apar copii şi din alte părţi ale judeţului să putem face faţă urgent fluxului de pacienţi” - a declarat Adrian Ştef.


Directorul medical al Spitalului Judeţean, Paula Mare, a declarat că s-a dispus temporizarea, adică ţinerea sub observaţie pe parcursul acestei zile a tuturor copiilor care au ajuns la Urgenţe. Deocamdată nu a fost nevoie de internarea niciunui copil, dar, dacă situaţia o va cere, au fost pregătite 30 paturi libere la Spitalul de Boli Contagioase, dar se pot elibera şi alte spaţii din alte unităţi spitaliceşti. Până la această oră nu au fost semnalate cazuri similare în alte localităţi din judeţ.

Între timp, la Odoreu, dispensarul era asaltat de copiii şi părinţii speriaţi, pe care încerca să-i liniştească primarul Dumitru Pop. După verificarea simptomelor, copiii erau urcaţi în ambulanţe şi trimişi la Satu Mare.
















Directoarea Şcolii Gimnaziale din Odoreu, Livia Sarca, a colectat din clase toate cutiile de lapte neconsumat şi a suspendat cursurile, lăsându-i pe elevi acasă, cu rugămintea să se prezinte la medic în cazul în care le apar în cursul zilei de azi simptome specifice toxiinfecţiei alimentare.




Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi cei ai Consiliului Judeţean au prelevat probe din lotul suspect de lapte, urmând să le examineze în laborator. Laptele este furnizat la şcoala din Odoreu, în cadrul programului guvernamental „Cornul şi laptele”, de firma Simultan SRL din Timişoara. Conform termenului de valabilitate înscris pe cutii, laptele din lotul respectiv ar trebui să fie bun de consum până în luna iunie 2014.





UPDATE ora 15.30:
Numărul copiilor din Odoreu care prezintă simptome de toxiinfecţie alimentară a ajuns la 47 şi se pare că fenomenul s-a oprit, deoarece la dispensarul comunal nu s-a mai prezentat nici un bolnav după ora 14. Şase copii au rămas sub observaţia cadrelor medicale la Spitalul Judeţean Satu Mare, cu forme uşoare de toxiinfecţie alimentară, ceilalţi fiind lăsaţi acasă, după ce pericolul a trecut.

Vom reveni cu detalii despre starea copiilor şi despre rezultatele anchetei declanşate de autorităţi. 

3816 vizite
Distribuie pe