Comunitatea şvabilor sătmăreni organizează în fiecare an în altă localitate a judeţului manifestări de comemorare a victimelor deportărilor din iarna anului 1945, un capitol întunecat al istoriei acestor locuri şi care încă nu şi-a găsit locul cuvenit în manualele şcolare.

În ultimele luni ale celui de-al doilea război mondial, în baza unui ordin al comandamentului sovietic ce administra această parte a ţării şi care a justificat acţiunea prin conceptul de “vină colectivă” a tuturor celor de etnie germană, mii de şvabi sătmăreni, practic întregul tineret cu putere de muncă din fiecare localitate şvăbească, au fost deportaţi în regiunea Doneţk din Ucraina cunoscută şi sub numele de Donbas . 

Acolo au fost internaţi în tabere de muncă forţată şi au lucrat de multe ori până la moarte în minele din zonă. Sovieticii au considerat că prin aceasta se compensează distrugerile pe care le-au făcut naziştii în timpul războiului.

După mai mulţi ani de chin şi orori specifice gulagurilor, doar o parte a şvabilor deportaţi s-au mai întors vii acasă, apoi au fost nevoiţi să păstreze tăcerea timp de patru decenii, până la căderea comunismului.

Păstrând tradiţia instituită după Revoluţie, Forumul Democrat German a organizat în acest an la Căpleni manifestările de comemorare a victimelor deportării, iar acestea au cuprins, pe lângă obişnuitele depuneri de coroane la monumental eroilor din centrul comunei, şi o lecţie de istorie inedită predată copiilor de la şcoala generală, în prezenţa supravieţuitorilor încă în viaţă ai acelor ani de jale.

Cu această ocazie a fost deschisă şi o mică expoziţie cu obiecte rămase de la deportaţi, precum şi cu documente şi fotografii prin intermediul cărora generaţiile viitoare pot să păstreze vie memoria strămoşilor care au pătimit din cauza rezonanţei germanice a numelor lor de familie.