Jandarmii sătmăreni au de luna aceasta un nou comandant. Este vorba despre colonelul Vasile Bocea, cel care a condus Jandarmeria din Sălaj vreme de 5 ani. El s-a născut în 1965 la Panticeu, județul Cluj, este căsătorit şi are doi copii.
A debutat în cariera militară începând cu anul 1990 ca ofiţer activ, comandant de subunitate în cadrul Academiei de Poliţie „A.I.Cuza” Bucureşti. Un an mai târziu a devenit locţiitor al Batalionului de Jandarmi Zalău, unde şi-a desfăşurat activitatea până în anul acesta, când a fost mutat la Jandarmeria Satu Mare.
Încă din anul 2005 a îndeplinit funcţii de conducere ca şef de stat major al Comandamentului de Jandarmi al Judeţului Sălaj, iar începând cu anul 2009 a ocupat funcţia de inspector şef. Este un om de arme dedicat, un ofiţer ferm, dar blând, deschis şi comunicativ.
Jandarmii sătmăreni îi mulţumesc noului inspector şef că a acceptat această provocare şi îi doresc mult succes în activitate. Nu uităm să-i mulţumim domnului colonel Ovidiu Popa, cel care a asigurat interimatul până la venirea domnului colonel Bocea în unitate, pentru efortul şi strădania depusă în slujba noastră şi a comunităţii.
De asemenea, însemnate mulţumiri dorim să aducem domnului colonel (r) Vasile Dorel Gheţea, cel care a slujit Jandameria sătmăreană vreme de 24 de ani, din care 9 ani în funcţia de prim-adjunct al Inspectorului Şef. Îi dorim multă sănătate şi să aibă parte de o pensie îndelungată. După pensionarea domnului colonel (r) Vasile Dorel Gheţea, în funcţia de prim-adjunct al Inspectorului Şef a fost împuternicit domnul colonel Onaţi Ioan.
Ceremonia militară organizată cu prilejul avansării în grad la termen a 44 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare a avut loc joi, începând cu ora 12.00, la sediul unităţii.
In prezenţa reprezentantului Primăriei Municipiului Satu Mare, col. (r) Rentea Gheorghe, activităţile s-au desfăşurat în spiritul tradiţiilor militare naţionale şi în conformitate cu regulile protocolare, la acestea participând întregul efectiv al comandamentului, precum şi toţi comandanţii subunităţilor subordonate.
Pentru cadrele militare jandarmi, această zi este una de împlinire şi de bucurie în acelaşi timp, deoarece alături de Ziua Armei şi de celelalte sărbători din cursul anului, este ziua în care după îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi parcurgerea stagiului în grad, militarii jandarmi sunt avansaţi în treapta ierarhică următoare. Acesta este rezultatul a patru sau cinci ani de muncă, fiind totodată confirmarea maturităţii profesionale şi a dezvoltării capacităţilor operaţionale în domeniul ordinii şi siguranţei publice.
Activitatea a început cu prezentarea onorului şi a raportului, trecerea în revistă a formaţiei urmată de intonarea Imnului Naţional. În cadrul ceremoniei, colonelul Vasile Bocea a dat citire Ordinului Ministrului de avansare în grad a 2 ofiţeri, iar colonelul Viorel Puşcaş a dat citire Ordinului Inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare de avansare a celor 42 de subofiţeri.
Înmânarea noilor însemne de grad şi felicitarea celor avansaţi s-a făcut de către inspectorul şef al unităţii şi reprezentantul Primăriei. Aceştia au transmis pe rând felicitări jandarmilor avansaţi astăzi pentru munca depusă, rezultatele bune pe care le-au obţinut şi profesionalismul dovedit de-a lungul timpului. Totodată le-au mulţumit pentru devotamentul şi tenacitatea dovedită în asigurarea ordinii publice la misiunile încredinţate. Comanda unităţii transmite sincere felicitări tuturor celor avansaţi dorindu-le mult succes pe mai departe.
LISTA CELOR AVANSAŢI:
În conformitate cu Ordinul Ministrului Afacerilor Interne, cu data de 01.08.2014 ofiterii în activitate din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare, care au împlinit sau împlinesc stagiul minim în grad în cursul anului 2014 şi îndeplinesc celelalte condiţii, se înaintează în gradul următor, la termen, astfel:
În gradul de colonel:
Locotenent-colonel OVIDIU ADRIAN POPA
Locotenent-colonel GHEORGHE ŞEFER
În conformitate cu Ordinul inspectorului şef, cu data de 01.08.2014 subofiţerii în activitate din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare, care au împlinit sau împlinesc stagiul minim în grad în cursul anului 2014 şi îndeplinesc celelalte condiţii, se înaintează în gradul următor, la termen, astfel:
În gradul de plutonier adjutant şef
plutonier adjutant AVRAM MARIANA
plutonier adjutant BANDULA CĂLIN
plutonier adjutant COSTINAŞ VASILE
plutonier adjutant GHIULAI DĂNUŢ-VASILE
plutonier adjutant MAIER RĂDUCU-MUGUREL
plutonier adjutant MARCHIŞ ADRIAN-EMIL
plutonier adjutant POP SORIN
În gradul de plutonier adjutant
plutonier major ABRIHAN DUMITRU-LEONTIN
plutonier major CHEOVARI ADRIAN-OCTAVIAN
plutonier major CSASZAR PETRU-PAVEL
plutonier major HASNA TEODOR
plutonier major LAZĂR GAVRIL-IOAN
plutonier major PAUL IOAN
plutonier major ROŞU DANIEL-MIHAI
În gradul de plutonier major
plutonier ANDREICA FLORIN-IOAN
plutonier BALACI MARIUS-OCTAVIAN
plutonier BERKY VASILE
plutonier BOLBA DUMITRU-MATEI
plutonier CIOBANU STELIAN-GEORGE
plutonier CIOBÂNCAN EMIL
plutonier CIULEANU NICULIŢĂ-VASILE
plutonier CONSTANTINOVICI MIHAI
plutonier COSTIN GHEORGHE-RADU
plutonier COŢI ALIN-IOAN
plutonier DOMOTOR ALEXANDRU-IOSIF
plutonier DROGEANU FELICIAN-MARIUS
plutonier JULA IOAN
plutonier JULA VIRGIL-GHEORGHE
plutonier MIHUŢ DAN-SIMION
plutonier MOCANU CIPRIAN-SILVIU
plutonier MUSTEA CONSTANTIN
plutonier OROS FLORENTIN-SEBASTIAN
plutonier PIROŞ ŞTEFAN-LUCIAN
plutonier POP ŞTEFAN-DĂNUŢ
plutonier PUŞCAŞ IOAN-GELU
plutonier SABOU MARIUS-COSMIN
plutonier SILAGHI CĂLIN-IOAN
plutonier SILAGHI NADIA-MARIA
plutonier SURDUCAN VLAD-MIRCEA
În gradul de plutonier
sergent major BANC ŞTEFAN
sergent major MICU OVIDIU-NICOLAE
sergent major RACOLŢI RĂZVAN-MARIUS
Activitatea s-a finalizat cu onorul militar al subunităţilor de jandarmi.