
Administrezi o pensiune și te confrunți adesea cu erori în sistemul de rezervări care îți afectează negativ afacerea? Situații precum suprapunerea rezervărilor sau lipsa de comunicare între echipă sunt mai frecvente decât ți-ai dori.Cadrele militare în rezervă și în retragere din sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională au sărbătorit joi Ziua Rezervistului Militar.
La Satu Mare, adunarea festivă a avut loc în sala mare de ședințe a Consiliului Județean, unde au participat peste 100 de cadre militare în rezervă și retragere. Sărbătoare a început prin intonarea imnului național.
Toți cei prezenți au ținut un moment de reculegere în memoria celor care au fost cadre militare și au trecut în lumea celor drepți.
Prezent la această manifestare, primarul municipiului, Dorel Coica, fost cadru militar, a declarat că este o zi importantă pentru persoanele care au în spate o carieră militară.
„Ziua Rezervistului înseamnă sărbătorirea acelor persoane care au în spate o carieră militară. Și eu am 25 de ani de carieră militară și m-am bucurat astăzi să revăd foarte mulți dintre colegii cu care am lucrat ani și ani de zile. Le doresc tuturor multă sănătate și le-am mulțumit celora care au avut o carieră militară și astăzi se află în echipa primarului. E un prilej de sărbătoare șI de socializare. La Mulți Ani tuturor rezerviștilor din România!”, a declarat primarul, Dorel Coica.
ANAF l-a amendat pe podarul de la Pomi, că n-are casă de marcat. Podarul a scos bacul la mal și gata!
Sătmărenii, printre cei mai nemulțumiți din țară în privința serviciilor medicale
Revoltă la Pomi! Localnicii se solidarizează cu bătrânul podar, care dă ANAF-ul în judecată.
UPDATE Cel de-al treilea tânăr accidentat, tot în comă
Accident mortal la ieşirea din Ciuperceni
Maria Pop, alias Lara Croft, este cea mai frumoasă boboacă
A murit Alexandru Șerbănescu, patronul agenției cunoscute de toți sătmărenii
Un sătmărean în Legiunea Străină
Mega-Târg de Crăciun organizat la Satu Mare
Accident cu trei morți la Negrești
Sindicalistul-erou al polițiștilor, îndepărtat din sindicat
Budoar Erotic Night la Club Las Vegas
Ștrandul Termal Tășnad s-a deschis! Prezentăm lista cu tarifele practicate în noul sezon estival
E oficial! Tânăra mămică nu a murit din cauza medicilor
Gala Full Fight K1 – show total !!!
Cântăreţul Ciprian Gătina a decedat într-un accident teribil
Eleganţă de înaltă clasă la Vila Class
Dacă Primăria n-a mișcat nimic, un sătmărean s-a apucat să facă singur patinoar în Grădina Romei
Alexandra Tătăran este Miss Ziua Oraşului
Majorat cum n-o mai văzut Sătmaru`