În aceste zile se împlinesc 76 de ani de când regele Carol al-II-lea aproba prin Înaltul Decret Regal nr. 468 Regulamentul Apărării Pasive, consfinţind, astfel, înfiinţarea primelor structuri de protecţie civilă.
Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare a marcat evenimentul prin activităţi specifice care s-au desfăşurat în sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean, în prezenţa oficialităţilor locale.
Cu această ocazie au avut loc 3 avansări în grad. A fost avansat la gradul de maior subofiţerul Mirela Mag, iar la gradul de sublocotenent Henrietta Papp şi Sergiu-Vasile Silaghi. În prezenţa colegilor şi a oficialităţilor locale, cei trei au depus jurământul de credinţă.
De asemenea, a fost trecut în rezervă colonelul Gavril Racolţa, care a lucrat o perioadă în cadrul Protecţiei Civile. Totodată au fost înmânate diplome de onoare şi plachete instituţiilor cu care serviciul colaborează.
Sâmbătă, la sediul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă este programată “Ziua Porţilor Deschise. În cadrul acesteia, sătmărenii interesaţi vor putea afla mai multe detalii despre activitatea pompierilor şi a celor de la Protecţia Civilă.