
Apropierea zilei de 8 Martie a trezit în poliţiştii sătmăreni cele mai bune şi frumoase gânduri de sănătate şi fericire pentru colegele lor, dar şi pentru ziaristele din presa locală.
Continuând tradiţia anuală, în semn de recunoaştere pentru buna colaborare cu colegele, dar şi cu ziaristele din presa sătmăreană, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie a oferit joi şi vineri câte o floare şi un cadou simbolic reprezentantelor sexului frumos din Poliţie şi Presă.
Cele peste 100 de femei care lucrează în Poliţie au primit cadouri şi flori în avans, joi, iar ziaristele au fost felicitate de către şeful IJP, Liviu Tăut, vineri.
Totodată, duminică, 8 Martie, poliţiştii de la circulaţie vor continua acţiunea în trafic, începută în data de 1 Martie, şi vor oferi câte o floare doamnelor şi domnişoarelor aflate la volan, ca simbol al primăverii şi al respectului faţă de reprezentantele sexului frumos.
ANAF l-a amendat pe podarul de la Pomi, că n-are casă de marcat. Podarul a scos bacul la mal și gata!
Sătmărenii, printre cei mai nemulțumiți din țară în privința serviciilor medicale
Revoltă la Pomi! Localnicii se solidarizează cu bătrânul podar, care dă ANAF-ul în judecată.
UPDATE Cel de-al treilea tânăr accidentat, tot în comă
Accident mortal la ieşirea din Ciuperceni
Maria Pop, alias Lara Croft, este cea mai frumoasă boboacă
A murit Alexandru Șerbănescu, patronul agenției cunoscute de toți sătmărenii
Un sătmărean în Legiunea Străină
Mega-Târg de Crăciun organizat la Satu Mare
Accident cu trei morți la Negrești
Sindicalistul-erou al polițiștilor, îndepărtat din sindicat
Budoar Erotic Night la Club Las Vegas
Ștrandul Termal Tășnad s-a deschis! Prezentăm lista cu tarifele practicate în noul sezon estival
E oficial! Tânăra mămică nu a murit din cauza medicilor
Gala Full Fight K1 – show total !!!
Cântăreţul Ciprian Gătina a decedat într-un accident teribil
Eleganţă de înaltă clasă la Vila Class
Dacă Primăria n-a mișcat nimic, un sătmărean s-a apucat să facă singur patinoar în Grădina Romei
Alexandra Tătăran este Miss Ziua Oraşului
Majorat cum n-o mai văzut Sătmaru`