Locale Altele
Sambata, 26 Septembrie 2020
Sam, 26 Sept 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
A adormit la volan şi a intrat cu un camion în curtea unei case din Mădăras
Leontina Volosciuc  - Marti, 17 Martie 2009

Accident grav de circulaţie în noaptea de luni spre marţi, la ora 00.40, în localitatea Mădăras.

Şoferul unui camion a adormit la volan, a pierdut controlul maşinii, a intrat pe contrasens, a rupt un podeţ, apoi a intrat în curtea unei case de pe partea stângă a direcţiei de mers, oprindu-se la câţiva centimetri de peretele imobilului.

Agentul şef de poliţie Sorin Lăpuşte, de la Poliţia oraşului Ardud, a precizat că şoferul Renato O, de 22 de ani din Satu Mare, se întorcea acasă de la Cluj, iar după un drum de 4-5 ore, din cauza oboselii a adormit la volan. Maşina era încărcată cu aproximativ 100 de saci de rigips, iar în urma accidentului camionul s-a făcut praf.

Şoferul a fost transportat cu o ambulanţă la spital. La această oră, tânărul se află internat la chirurgie în stare gravă. El a suferit un traumatism cranian sever, fractură de mandibulă, multiple plăgi şi escoriaţii. Potrivit poliţiştilor din Ardud, dacă maşina nu se oprea, ar fi intrat în camera în care dormea proprietarul casei. Şoferului i-au fost recoltat probe biologice de sânge, iar poliţiştii aşteaptă rezultatele analizelor. Cercetările continuă.

Tags: madaras  accident  camion  
1884 vizite
Distribuie pe