Manifestări sobre, care au trezit doar interesul politicienilor şi bugetarilor, la sărbătorirea în Satu Mare a Zilei Europei, Zilei Independenţei României şi Zilei Victoriei Aliaţilor în cel de-al II-lea Război Mondial.
Evenimentul a fost organizat după scenariul obişnuit, milităros, dar de data aceasta “s-a sărit” peste partea cu slujba religioasă, astfel că înaltele feţe bisericeşti ortodoxe şi greco catolice prezente pe platoul din faţa recent reabilitatului Monument al Ostaşului Român au urmărit doar de pe margine desfăşurarea ceremoniei.
Aceasta a început cu intonarea imnului de stat a României şi a imnului Europei, după care prefectul Radu Bud a dat citire mesajului premierului Dacian Cioloş cu ocazia aniversării unui deceniu de când ţara noastră este membră a Uniunii Europene.
Reprezentanta Muzeului Judeţean, Paula Virag, a vorbit despre semnificaţia tripei sărbători: în 9 Mai 1877, prim-ministrul I.C. Brătianu a rostit la tribuna Parlamentului de atunci declaraţia de independenţă a Principatelor Unite faţă de Imperiul Otoman, momentul fiind considerat începutul independenţei statului modern român, la 9 Mai 1945 forţele armate ale Germaniei Naziste au capitulat oficial în faţa armatelor Aliaţilor, punând capăt astfel celui de-al doilea Război Mondial, iar în 9 Mai 1950 ministrul francez de Externe, Robert Schuman, a ţinut legendarul discurs prin care a propus Germaniei şi, ulterior, şi altor ţări să-şi unifice producţiile de oţel şi cărbune, aceasta fiind prima structură comună economică a viitoarei Uniuni Europene.
După discursuri au urmat depunerile de coroane de flori, la care au participat reprezentanţii Prefecturii, Primăriei, Consiliului Judeţean Satu Mare, ai diferitelor instituţii publice, organizaţii şi asociaţii ale veteranilor şi militarilor în rezervă, ale pensionarilor, precum şi ai partidelor politice, fiecare formaţiune prezentându-se cu câte-o delegaţie mai mult sau mai puţin numeroasă, în funcţie de câţi au reuşit să mobilizeze dintre membri sau ce importanţă au dat evenimentului.
Apoi, în aplauzele tuturor celor prezenţi au depus flori la soclul monumentului copiii de la o şcoală şi două grădiniţe din municipiul Satu Mare, care nu s-au putut răbda să nu verifice panglicile de pe coroane, să vadă “cine a murit” ;))
Manifestările de 9 Mai s-au încheiat cu tradiţionala defilare a militarilor, jandarmilor şi pompierilor sătmăreni.