Locale Altele
Duminica, 25 Octombrie 2020
Dum, 25 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Jandarmeria asigură ordinea publică la Zilele Orașului
Jandarmeria Satu Mare  - Joi, 26 Mai 2016

Jandarmii sătmăreni vor fi din nou la datorie şi în acest sfârşit de săptămână pentru a le asigura cetăţenilor judeţului Satu Mare un climat optim de ordine şi siguranţă publică.

În vizorul instituţiei se vor afla toate manifestările care se vor desfăşura în spaţiul public, iar jandarmii vor acţiona pentru sprijinirea celor care solicită ajutor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi a actelor de violenţă, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă legea.

Totodată, echipajele de jandarmerie vor executa, activităţi de patrulare în zonele şi arterele intens circulate, în zonele de agrement, cluburi, discoteci şi terase şi vor fi în măsură să intervină de urgenţă pentru a  preveni sau combate, la nevoie, incidentele la adresa ordinii şi liniştii publice. Astfel, jandarmii vor fi prezenţi şi vor asigura desfăşurarea în condiţii de siguraţă publică a următoarelor evenimente;

De vineri până duminică, (26-28 mai a.c.) jandarmii sătmăreni cu sprijinul Grupării Mobile Cluj vor asigura ordinea publică pe timpul desfăşurării  Zilelor municipiului Satu Mare,  perioadă în care se va bloca  accesul auto în sensul giratoriu din Piaţa Libertăţii, circulaţia fiind direcţionată pe străzile adiacente.

Sambata 28 mai,  în intervalul orar 10.00-12.00  se va desfăşura Crosul Tinereteului 2016 fiind blocate  pentru buna desfăşurare a acestuia următoarele străzi: b-dul Transilvania, str. Mircea cel Bătrân, Micu Klein, Mihai Eminescu, Gheorghe Lazăr, B-dul 1 Decembrie 1918, B- dul Vasile Lucaciu, Piata Romana.

Pe timpul în care străzile vor fi blocate, circulaţia autobuzelor se va face după rutele stabilite de  Sc Transurban SA.

Sâmbătă, 28 mai a.c, între  orele 12.00 -24.00  jandarmii vor asigura ordinea publică   la Ziua localităţii Oar;

Duminică, 29 mai a.c, jandarmii vor asigura ordinea publică la Lazuri la comemorarea eroilor maghiari;

Duminică, 29 mai a.c, jandarmii vor asigura ordinea publică la Festivalul folk interjudetean organizat la Tăşnad.

Tuturor participanţilor la manifestările de orice natură organizate în această perioadă le  reamintim să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să evite consumul excesiv de alcool, să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.

Reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul jandarmilor prezenţi la evenimentele publice şi că intervenţia acestora poate fi solicitată şi prin apelarea  numărului unic de urgenţe - 112.

 

Tags: jandarmi  ordine publica  zilele orasului  strazi inchise  
814 vizite
Distribuie pe